Milioane de euro au fost investite de către agricultorii arădeni în cadrul programului european PNDR 2007-2013. Raportul prezentat Prefecturii Arad vorbeşte de 138.912.493,66 euro, bani contractaţi în cadrul proiectelor câştigate, din care au ajuns deja la beneficiari cea mai mare parte a sumelor, urmând ca diferenţa de aproape 13 milioane de euro să fie achitată în următoarea perioadă. Suma s-a împărţit la 1.912 beneficiari care au contractat proiectele, din care 1.234 le-au şi finalizat. Ceea ce trebuie menţionat este faptul că au fost depuse nu mai puţin de 3.880 proiecte în această perioadă, dar în jur de 700 nu au trecut de criteriul de eligibilitate, iar alte 1.000 au pierdut la faza de selecţie. „Gradul de absorbţie al fondurilor FEADR la nivel de OJFIR ARAD este de 90,78%. Trebuie să amintim că la începutul anului 2014 a fost lansat PNDR 2014-2020, ocazie cu care s-au deschis primele sesiuni aferente acestei perioade şi s-au depus primele proiecte in cadrul unor măsuri aşteptate cu viu interes de către beneficiarii publici şi privaţi interesaţi de accesarea fondurilor europene care aşteaptă deschiderea noilor sesiuni şi pentru acest an”, a punctat directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Arad, Adrian Nogea.
620 de tineri fermieri
Nu mai puţin de 620 de fermieri au reuşit să primească plata unei prime de instalare. Este vorba despre tinerii fermieri care se instalează pentru prima dată ca şefi de exploataţie şi care au primit peste 14 milioane de euro. Tot peste 600 de proiecte au fost depuse şi pentru ferma de semi-subzistenţă, unde valoare publică a contractelor este de peste 4 milioane de euro. Alte zeci de proiecte au fost depuse pentru modernizarea exploataţiilor agricole (88 contracte), peste 100 de proiecte contractate pentru înfiinţarea activităţillor non agricole în mediul rural, 42 pentru finanţarea unor activităţi în domeniul turismului etc.
Bani pentru comune
14 comune (Archiş, Hălmagiu, Şagu, Zădăreni, Dezna, Vărădia de Mureş, Săvârşin, Covăsânţ, Apateu, Seleuş, Zăbrani, Beliu, Socodor, Chisindia) au câştigat bani pentru crearea şi modernizarea infrastructurii fizice de bază pentru apă, canalizare, drumuri comunale, străzi pietonale, infrastructură socială (cămine de bătrâni, grădiniţe, after-school) în valoare de 29.263.407,00 euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!