Militarii cantonaţi în Cetatea Aradului, care fac parte din Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, au preluat, sâmbătă, comanda Balationului. Ceremonia a avut loc în Cetatea Aradului. La eveniment au fost prezenţi oficiali ai armetelor Ungariei şi României, în frunte cu ministrul Apărării, Mihai Fifor.
Comanda Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii se roteşte în fiecare an. Prima parte a ceremoniei de predare-preluare a comenzii a avut loc, vineri, în Ungaria.
Cooperare perfectă
„Această cooperare este perfectă, iar acest lucru este reliefat în primul rând de activitățile practice desfășurate în ultimii 20 de ani. Suntem mebmri ai aceleiași alianțe – Ungaria de 20 de ani, România de mai puțin – și am putut vedea cel mai bine acest lucru în cadrul exercițiului de ieri (vineri-n.r.), în care militarii români și maghiari au acționat ca unul. La sfârșitul exercițiului de ieri, amândoi comandanții de brigadă – atât cel maghiar, cât și cel român – au felicitat trupele și, în cuvintele pe care le-au folosit, au spus ce au simțit cu adevărat, nu declarații de presă. Ca militari, întotdeauna urmăm ordinele și, dacă ordinele sunt bune, noi ne ducem și ne facem treaba. Cel mai important, concluzia anului în care partea maghiară a asigurat comanda este una singură: suntem gata să îndeplinim misiunea” – a declarat dr. Romulusz Ruszin, comandantul Brigăzii 5, „Bocksai Istvan”.
Gata de eventuale misiuni
Anul care vine şi în care românii deţin comanda este un moment important, în care se vor marca cei 20 de ani de existenţă a batalionului.
„Am planificat o serie de activități pentru exercițiul anual pe care îl avem de executat. Va fi probabil un exercițiu în aceleași coordonate pe care le-am avut și până acum, cu elemente de stat major, elemente de pluton și de stat major de companie, astfel încât să ne păstrăm nivelul de interoperabilitate atins și să fim apți de a participa împreună la eventuale misiuni cerute sub mandat ONU sau sub mandat național” – a declarat lt.col. Claudiu Topor, comandantul Batalionului 191 Infanterie „Radu Golescu” cantonat în Cetatea Aradului şi comandant al Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii.
Moment simbolic
Şi comandanţii armatei române au numai cuvinte de laudă la adresa batalionului mixt.
„Este un moment extrem de important, un moment simbolic, este un moment care definește relația dintre cele două armate în cadrul Batalionului Mixt Româno-Maghiar. Astăzi, în cadrul rotației, s-a predat comanda de la partea maghiară către partea română și, cred eu, după un an de activitate, lucrurile arată cât se poate de bine, nivelul de pregătire a militarilor este foarte ridicat. Practic, în momentul de față putem spune că Batalionul este perfect operațional pentru îndeplinirea oricărei misiuni ar fi solicitat. Oricând, Batalionul este pregătit a desfășura operațiuni de menținere a păcii” – a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale.
14 exerciții în 20 de ani
Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii a Fost înfiinţat pe 20 martie 1998. De la înfiinţare, până în acest moment, Batalionul mixt a participat la 14 exerciţii, dar nu a avut nicio misiune reală comună. Militarii arădeni au participat însă la misiuni de menţinere a păcii în Kosovo, Irak şi Afganistan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!