Militon Şerb a câştigat cel de-al treilea mandat de primar al comunei Livada. Obţinând 40,23% din voturile alegătorilor, reprezentantul MC-L a reuşit să se impună în faţa celor cinci contracandidaţi. La alegerile de ieri, actualul primar a fost urmat de: Bimbo Iosif (PNL, 27,11%), Ioan Belc (PSD, 19,65%), Alexandrina Florincuţa (PRM, 6,26%), Adrian Cosmin Şoica (PPDD, 4,48%), Gheorghe Urzicaru (independent, 2,14%).
Imediat după finalizarea numărării voturilor şi aflarea rezultatului alegerilor, primarul Militon Şerb ne-a declarat: „Am aşteptat cu emoţie rezultatul, dar am fost optimist, am avut încredere în cetăţeni. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine şi m-au votat. O să am grijă să nu îi dezamăgesc şi să realizez ceea ce mi-am propus.”
Ce şi-a propus primarul din Livada? „Să finalizez ceea ce am început: continuarea asfaltării, finalizarea Căminului Cultural, introducerea canalizării (fiind prinşi în masterplanul judeţean), ridicarea unei grădiniţe cu program prelungit (proiect câştigat prin Ministerul Educaţiei, cu finanţare de la Banca Mondială de Investiţii)” – detaliază Militon Şerb.
Componenţa CL
În ceea ce priveşte alegerile pentru Consiliul Local al comunei, din totalul voturilor valabil exprimate, majoritatea (34,54%) au mers spre MC-L, 27,44% sunt pentru PNL, 17,46% PSD, 6,34% PRM, 5,90% PPDD, 4,83% UDMR. Consiliul Local va fi format din 5 consilieri MC-L, 4 PNL, 2 PSD, 1 PRM, 1 PPDD.
Prezenţa la vot
Numărul total al alegătorilor cu drept de vot, din Livada, este de 2.788. Dintre aceştia, s-au prezentat la urne 1.671, adică 59,93%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!