ARAD. Sâmbătă dimineața ministrul educației, Remus Pricopie, a fost la Arad. Primele întâlniri le-a avut la cele două universități arădene, cu cadrele didactice și conducerile celor două instituții de învățământ superior și de la orele amiezii a participat la o ședință de lucru cu directorii din sistemul preuniversitar. Deasemenea a vizitat șantierele, finanțate de către Ministerul Educației, cel al noului sediul al IȘJ și cel al Palatului Copiilor precum și viitorul hotel al Complexului Gloria.
La catedră și după 65 de ani
Una din noutățile pentru sistemul universitar este intenția Ministerului Educaţiei Naţionale de a permite profesorilor universitari să rămână la catedră și după 65 de ani, limitarea vârstei de pensionare fiind considerată o „greșeală” de către actualul ministru al Educației. “A fost o mare greşeală să scoatem la pensie în 2011, cu ocazia adoptării Legii 1, 1.400 de persoane. Niciodată nu a fost dată public această cifră. Vă spun eu că 1.400 de persoane au fost pensionate într-o singură zi, la mijlocul anului universitar 2010/2011, pentru simplul fapt că împliniseră 65 de ani”, a declarat Pricopie. Ministrul a declarat, în timpul vizitei la UAV, că plecarea acestor profesori pentru simplul motiv că au o anumită vârstă poate fi o mare pierdere pentru învățământul superior românesc. „Profesorii universitari care au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare profesională şi intelectuală trebuie rugaţi să rămână în universitate şi să predea mai departe”. Ca argument ministrul a oferit modelul britanic unde „ se doreşte scoaterea vârstei de pensionare pentru profesorii universitari” sau francez unde „se discută despre creşterea vârstei de la 65 la 70 de ani”, a declarat ministrul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!