Incendiile devastatoare din Grecia au cazuat moartea a peste 70 de persoane și rănirea a câtorva sute. De câteva zile forțele elene se luptă cu flăcările pentru a reuși să le stăpânească, dar incendiile de vegetație par să aibă o amploare tot mai mare. În acest context a fost inițiat mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene. Aceasta este o punere în comun voluntară a resurselor alocate în prealabil de statele membre în vederea desfăşurării imediate în interiorul sau în afara UE.
„Sunt alături de poporul elen greu încercat zilele acestea de incendiile ce mistuie regiunea Attica. Nu sunt cuvinte pentru a descrie ceea ce agențiile internaționale relatează de la fața locului. Transmit și pe această cale condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere celor ce îi au pe cei dragi în spitale. Am discutat cu omologul meu, Panos Kammenos, ministrul grec al apărării, pentru a vedea cu ce putem ajuta. L-am informat că, prin Mecanismul European pentru Situaţii de Urgenţă, putem să sprijinim cu toate mijloacele de care dispune MApN pentru a interveni în această situaţie de criză.
În acest sens, Forțele Aeriene Române au pregătit deja o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum și o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, care pot decola către Grecia, în orice moment”, a declarat senatorul PSD de Arad, ministrul apărării Mihai Fifor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!