Militarii din Cetatea Aradului au ieşit în centrul orașului, la o expoziție cu tehnică de intervenție și o paradă militară. Forţele Terestre se află sub patronajul spiritual al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, sărbătorit pe 23 aprilie.
Cu această ocazie, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a vorbit despre situaţia atragerii rezerviştilor către armată, despre când vor ajunge primele transportoare blindate Pirhna în România, exemplare din primul lot ajungând şi la militarii din cetatea Aradului și a transmis un mesaj de felicitare a Forțelor Terestre ale Armatei României.
Evenimentele au avut loc la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu din centrul Aradului cu un ceremonial militar şi religios, dar si cu o expoziţie de tehnică militară şi armament, asigurată de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Cetatea Aradului. Totul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
Manifestările vor continua şi luni, 23 aprilie, în Cetatea Aradului, când între orele 09 și 13, se va desfășura Ziua Porţilor Deschise. Cu această ocazie, militarii din cadrul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” îşi prezinta armamentul şi tehnica militară din dotarea unităţii, iar cei interesaţi vor putea afla informaţii despre cum pot deveni militari de carieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!