TIMIŞOARA. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a vizitat vineri şantierul drumului de legătură care ar urma să scurteze distanţa dintre autostrada A1 şi Timişoara. Drumul de legătură va „înţepa” şoseaua Arad-Timişoara în zona intersecţiei DN 69 cu drumul judeţean care duce spre localitatea timişeană Sânandrei. În urma vizitei, Grindeanu a spus că acum ritmul lucrărilor este unul bun, ținând cont de problemele care au apărut pe parcurs.
„Compania care lucrează la această investiție a CNAIR-ului a făcut un progres fizic de aproximativ 15%. Există mobilizare pe acest șantier. S-au angajat ca ritmul de progres lunar să fie undeva la 7%, ceea ce reprezintă un ritm bun, având în vedere problemele pe care le-au avut și aici cu descărcările arheologice, cu toate lucrurile care trebuiau să vină sau trebuie să fie rezolvate înainte de a intra în faza de execuție. În acest moment, traseul este liber, nu îi mai oprește nimic. Din raportul pe care îl primesc de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri, aici lucrurile au intrat pe făgașul normal, astfel încât anul viitor să putem avea terminată această lucrare. Nu e o lucrare grea, ci una care necesită un ritm susținut. Daca se va menține ritmul din ultimele săptămâni pe această lucrare, există o doză de optimism. Sunt în stadiu de 14% aici. Au început practic în urmă cu două luni și ceva, trei. Au depășit acea perioadă, diverse probleme pe partea de descărcare arheologică. Dacă inițial aveau câteva zeci de mii de metri pătrați pe care trebuiau să facă acest lucru, urmare a discuțiilor cu cei de la Muzeu sau Direcția de Cultură s-a ajuns la peste 150.000. Asta a dus la o anumităîntârziere. Nu vreau să fiu înțeles greşit, că nu doresc să se facă aceste descărcări și să nu beneficiem de aceste lucruri care țin de istorie în zona noastră. Dar, asta e legea, s-a respectat”, a declarat ministrul Transporturilor, potrivit tion.ro.
De lucrările la drumul de legătură DN 69 – A1 se ocupă firma TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A., contractul fiind semnat în ianuarie 2021. Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea contractului este de 189.571.920,62 lei fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 1 martie 2021, iar amplasamentul a fost predat antreprenorului în data de 9 martie 2021. Numai că, ulterior, descărcările arheologice l-au împiedicat pe constructor să înceapă munca efectivă.
Trimite articolul
XUimitor cum la nord si la sud de noi se lucreaza la un asa nivel ridicat (drumuri cu 4 benzi) si aici nici un cakat de pasaj nu sunt in stare sa il termine. Podul de pe Saguna? Asa ceva s-a facut in Oradea acum cativa ani… Arad: studii, proiecte, analize, planuri, proceduri, documentatii si alte tampenii cum ar fi 70 in birouri si 10 pe santier
-
Cu cine sa faci? Ia o gramada de timp sa recuperam doar ce-am pierdut cu falconeti ! Plus, l-a lasat pe bibi la carma, zero barat !
-
La lasat pe Bibi la carma, dar nu cu voia lui, iar acuma il saboteaza din interior ca sa-l puna pe Bilcea, care va fi o marioneta.
-