Microbuzul – înmatriculat în Marea Britanie – era condus de un cetățean român în vârstă de 24 de ani. La controlul de frontieră, autoritățile au descoperit-o pe minoră, ascunsă, în compartimentul aflat deasupra scaunului şoferului.
„Din primele cercetări, a rezultat faptul că persoana descoperită este minora M.M., în vârstă de 17 ani, din județul Dolj, care a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa şi nu avea documente legale de călătorie”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru infracţiunile de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!