Cu minusuri pozitive și plusuri negative . Activitatea Tribunalului Arad a variat în primele trei trimestre ale acestui an: de la mai puține dosare de corupție și omor la mai multe cauze de viol, trafic de persoane, crimă organizată și trafic de droguri (comparativ cu aceeași perioadă a lui 2010). Ce-i drept, scăderile nu sunt semnificative: – 2 la omor și corupție. Plusurile arată că Tribunalul Arad a avut, însă, cu 3 cazuri în plus la crimă organizată, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Tot cu câte trei dosare a crescut și traficul de persoane și de droguri.
În ceea ce privește secția penală a Tribunalului Arad, potrivit bilanțului, 1.100 de dosare au fost date spre judecare magistraților, dintre care 1.017 au fost soluționate deja.
Minus la recursuri
Volumul de activitate pe stadii procesuale, în primele trei trimestre ale acestui an, adică fond, apel și recurs (secția civilă), este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut: cu 71 mai puține apeluri, cu 25 mai puține recursuri și cu 116 judecări pe fond mai puţine. La secția penală, volumul de activitate pe stadii procesuale arată o scădere de 273 de dosare la apel și 59 la recurs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!