ARAD. Că vorbim de drumuri, de căi ferate, de transport în comun, ori de reţele de utilităţi, judeţul nostru are mai multe minusuri decât plusuri. Potrivit strategiei de dezvoltare a judeţului Arad, întocmită pentru perioada 2021-2027, nu ştim să profităm de punctele tari pe care le avem, în ceea ce priveşte domeniul infrastructurii.
Analizele specialiştilor indică faptul că Aradul are multe puncte tari, cum ar fi: infrastructură de transport variată (rutieră, feroviară și aeriană); acces la rețeaua TEN-T rutieră și feroviară prin cele două coridoare pan-europene Rin-Dunăre și Orient/East-Med; existența de drumuri de mare viteză (A1 și A11); drumuri naționale modernizate în proporție de 100%; operatori privați de transport feroviar; Aeroportul Internațional Arad pentru mărfuri și pasageri; acoperirea serviciilor de telefonie mobilă este foarte bună, mai ales în centrele urbane. Iar aceste puncte tari ar trebui exploatate la maxim, pentru o dezvoltare solidă a judeţului.
Din păcate, pe lângă aceste plusuri, avem mult mai multe minusuri. Cei care au întocmit strategia de dezvoltare le enumeră: suprafața redusă a drumurilor modernizate (doar 58% din total); lungimea redusă a centurilor ocolitoare pentru municipiul Arad și lipsa acestora pentru celelalte orașe; suprafața redusă a străzilor orășenești modernizate (doar 55% din total); suprafața drumurilor comunale pietruite este mai mare decât a celor modernizate; doar 65% dintre localitățile județului pot beneficia de transport local de pasageri; doar 27% dintre localitățile județului Arad beneficiază de rețeaua de distribuție a gazelor naturale.
Mai mult, doar 5 din 78 de UAT-uri beneficiază de infrastructura de alimentare cu energie termică. Tot ca minusuri sunt enumerate și existența unor UAT-uri fără rețea de alimentare cu apă și fără conducte de canalizare, gradul redus de acoperire a rețelei de alimentare cu apă (69%) și a rețelei de canalizare (68%).
Există oportunităţi
Judeţul Arad ar putea să scape de o serie de puncte slabe, susţin cei care au întocmit strategia de dezvoltare. Ori, dacă nu sunt eliminate cu totul, ar putea fi îmbunătăţite cifrele unor puncte slabe. Printre oportunităţile identificate se numără faptul că județul Arad este pricipalul punct de acces în România dinspre Europa de Vest. În plus, în cadrul Master Planului General de Transport al României, pentru judeţul nostru au fost prevăzute mai multe investiţii care ar putea îmbunătăţi infrastructura din Arad. Fondurile europene par a fi, în continuare, un colac de salvare pentru UAT-urile din judeţ, urmând ca varianta ocolitoare a municipiului Arad Est să fie realizată din finanţare nerambursabilă, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Cei care au întocmit strategia de dezvoltare spun că ADI Transport ar trebui să se implice mult mai mult în domeniul transporturilor la nivel de judeţ. Totodată, dezvoltarea transportului intermodal pentru o mai bună facilitare a transporturilor de mărfuri ar putea fi o oportunitate pentru judeţul Arad.
“Biblia”
Teoretic, strategia de dezvoltare ar trebui să fie “biblia” judeţului în ceea ce priveşte dezvoltarea pentru următorii ani. Totuşi, pe lângă oportunităţile ipotetice, Consiliul Judeţean Arad ar trebui să lucreze mai aplicat pentru identificarea banilor care ar putea rezolva problemele cu care se confruntă judeţul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!