„Intervenția Elizei a avut loc la data stabilită – 1 mai 2024. A durat 4 ore și 30 de minute și a fost un succes, neapărând complicații. Rezultatele intervenției s-au văzut imediat, corpul fragil al Elizei scăpând total de spasticitate. A stat cinci zile internată și a urmat trei săptămâni de terapie” – spune mama fetiţei.
În urma operaţiei, părinţii au observat îmbunătățiri în ceea ce privește: atenția Elizei la obiectele din jur, receptivitatea, comunicarea, comportamentul. Fetiţa este mai liniștită și mai calmă, exprimă mai bine și mai eficient ceea ce dorește.
„În materie de achiziții motorii, ca rezultat al intervenției, Eliza poate să: stea în funduleț mai ușor, să plece în patrupedie mai ușor, să își folosească mâinile în motricitatea fină mult mai ușor și mai eficient. De asemenea, Eliza reușește să pășească folosind cadrul de mers” – povesteşte Ema Stancu.
Ea ţine să mulţumească tuturor donatorilor, preoților din parohiile din județul Arad, lui Valentin Bot și Garofiței Popa (care au organizat o strângere de fonduri pentru Eliza, cu ocazia zilei de 8 Martie) și, nu în ultimul rând, omului de afaceri Ovidiu Palcu, care a donat 24.000 de dolari.
„Suntem recunoscători pentru faptul că atât de multe persoane au avut dorința de a lua parte la miracolul Elizei” – conchide mama fetiţei.
Trimite articolul
XDe apreciat…