„După cum se ştie, pentru că a fost declarat incompatibil, i s-a retras şi dreptul de a ocupa, timp de trei ani, funcţii publice. Chiar dacă problema este pe muchie de cuţit, PNL nu putea risca să rămână fără listă completă, în caz că ar fi fost respinsă candidatura lui Diaconu. Este regretabil că a luat decizia de a demisiona din partid”, spune Ioan Cristina. Cât despre faptul că Mircea Diaconu, ca şi candidat independent, ar putea să „fure” voturi de la PNL, Cristina a declarat că „electoratul liberal dă voturile listei partidului. De fapt, să vedem prima dată dacă reuşeşte să strângă semnăturile şi dacă îi va fi acceptată candidatura”.
Mircea Diaconu- un "risc" pentru PNL
Reactualizat la:
ARAD. Senatorul Ioan Cristina, a participat la şedinţa la care s-a votat retragerea fostului senator Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare. Preşedintele PNL Arad nu spune cum a votat- a fost vot secret- dar regretă că Diaconu a decis să demisioneze din partid, pentru a candida ca independent.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
UT Arad
ARAD. Revenit între buturile echipei UTA după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă lungă de timp, portarul Dejan Iliev a primit vestea convocării la reprezentativa ţării sale chiar înaintea meciului de la Buzău.
Evenimente
Luna martie 2025 aduce pe scena Filarmonicii Arad invitați din România, Ungaria și Spania, dar și o serie de tinere talente de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!