Au găsit autorul omorului de la Beliu. În mai 2006, o femeie de 82 de ani era găsită decedată în casa în care locuia cu fiul ei, în vârstă de 63 de ani. Atunci, bărbatul a declarat poliţiştilor că fusese plecat de acasă iar la întoarcere şi-a găsit mama moartă. Totuşi, oamenii legii au observat că victima era ţinută legată de pat. Fiul acesteia a motivat că femeia suferise în urmă cu ceva vreme o depresie şi că o ţinea legată pentru siguranţa ei. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, care la acea vreme, a dispus cercetarea bărbatului pentru infracţiunea de loviri şi violenţe.
NUP de la legist
De aici şi până la propunerea de neîncepere a urmăririi penale (NUP) pentru infracţiunea de omor nu a fost decât un pas (greşit). Dacă acum, după patru ani, în urma efectuării unei noi expertize medicale, s-a constatat că femeia a avut o moarte violentă şi că aceasta a survenit în urma multiplelor lezini interne provocate cu un corp dur sau/şi contondent, la acea vreme în raportul înaintat de medicul legist scria că moartea victimei a survenit în urma unor căzături repetate. Cei care au preluat dosarul spun că femeia a fost lovită cu pumnii, cu picioarele şi că a fost dată cu capul de pereţi. Fiului victimei i s-a dat NUP, însă a fost cercetat pentru lipsire de libertate.
Greşeli şi indiferenţă
Odată cu redeschiderea acestui dosar, au fost audiaţi şi reaudiaţi martori noi şi vechi, vecini şi rude ale victimei. Vecinii femeii au declarat procurorului că le-a fost frică să dea declaraţii din cauza fiului ei. Aceştia au povestit că bărbatul consuma alcool şi că era foarte violent, ameninţa şi bătea oamenii în sat. Un vecin a declarat că a văzut când bărbatul şi-a lovit mama pentru că aceasta nu a mâncat. O altă vecină a povestit că mai ducea mâncare mamei şi fiului ei şi că victima îi spunea vecinei sale să plece cât mai repede de la ea pentru că va primi bătaie dacă este văzută de fiul ei. Surprinzător, fiica victimei şi sora celui acuzat de omor a declarat procurorului că nu o dată şi-a găsit mama plină de vânătăi pe faţă şi că aceasta i-a spus că este bătută de fiul ei. Fiica victimei nu a spus nimic însă.
Arestat pentru omor deosebit de grav
Ca să nu fim acuzaţi că suntem rău intenţionaţi şi că poliţiştii care au lucrat la acest caz nu şi-au făcut treaba ca la carte, scriem că dosarul a fost tărăgănat timp de aproape patru ani de zile din cauza numeroaselor expertize şi constatări medico-legale , cum s-ar exprima un poliţist. Un lucru este cert, indiferenţa rudelor şi a vecinilor i-a fost fatală femeii de 82 de ani, din Beliu. După aproape patru ani de zile, astăzi, fiul care şi-a omorât mama, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile pentru infracţiunea de omor deosebit de grav şi lipsire de libertate.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!