Secţiunea „Miss Fotogenie” din cadrul concursului Miss Arad 2021 este special rezervată probei de fotogenie, care se va desfăşura, desigur, pe www.aradon.ro.
Cititorii site-ului nostru vor avea ocazia, de astăzi şi până miercuri, 25 august, ora 9.00, să aleagă concurenta care li se pare cea mai fotogenică dintre candidatele selectate pentru finala Miss Arad. În urma voturilor primite, frumoasa cu cel mai mare număr de voturi va merge acasă, tot miercuri, dar de acestă dată seara (când se va încheia Miss Arad 2021), cu titlul de „Miss Fotogenie”.
Aveţi la dispoziţie câteva zile pentru a decide cine va fi Miss Fotogenie în cadrul concursului Miss Arad 2021!
Finala concursului va avea loc pe 25 august, la Lacul Castelului Kintzig – Domeniul Lupaș.
Cine va decide care dintre tinerele concurente va deveni Miss Arad 2021? „Juriul va fi format din personalități din județul Arad, colaboratori și sponsori ai concursului”, spun organizatorii, care şi-au ales ca temă, anul acesta, an care marchează a XVI-a ediție, autocunoaşterea („dezvoltarea personală și are ca scop crearea unei imagini de sine sănătoase la adolescente”).
Fotografii care au făcut posibil și concursul Miss Fotogenie 2021 au fost Rareș Buboi-Popa și Claudiu Negrea, make-up-ul a fost realizat de o echipă condusă de Diana Redei și Alexandra Bianca Mariș, coafurile sunt opera unei echipe de cursanți Cosmopro condusă de Mira Marchiș, rochiile purtate de frumoasele arădence provenind din atelierul de creație Atelier Mirabel, iar instantaneele au fost realizate la Filarmonica de Stat Arad.
Nu mai rămâne decât să votaţi cine este cea mai fotogenică dintre tinerele care se vor întrece în finala Miss Arad 2021. Concursul județean de frumusețe Miss Arad 2021 este organizat de Asociația Angels Organization.
Prezentarea concurentelor
APOLZAN ALEXIA, 16 ani, are ca hobby: sport, gătit și modeling, își doreste să devină polițistă
CARLOTA POP, 16 ani, are ca hobby: dansuri populare, lectura si modeling, își doreste o carieră în domeniul juridic și relații internaționale
CRAIVAN ANAMARIA DIANA, 16 ani, are ca hobby: desenul, muzică, își doreste să devină psiholog
FAUR VANESSA, 19 ani, are ca hobby: fotografia, dans, își dorește o carieră în domeniul juridic
IGNUTA ALINA, 16 ani, are ca hobby: desenul, make-up si modeling, își doreste să devină designer vestimentar
NIKOLA JESYCA, 16 ani, are ca hobby: pictură și dans, își doreste să devină designer vestimentar
PETRISOR ISABELA, 18 ani, hobby: dans popular, gătit în special pe partea de cofetărie, dorește sa dețină propria cofetărie
PREDA ROMINA, 16 ani, are ca hobby: dans, pictură și make-up, își doreste să devină manechin
TAUTAN CRISTINA , 17 ani, are ca hobby: fotbalul, arbitrajul de fotbal, își dorește să devină polițistă
TIRA REBEKA, 19 ani, are ca hobby: sport, make-up, crearea de conținut digital, își doreste să devină psihoterapeut
VIDOLMAN EMMA, 17 ani, are ca hobby: fotografia, își doreste o carieră în domeniul informaticii
Fotografi: Rareș Buboi-Popa și Claudiu Negrea
Make-up: Echipa condusă de Diana Redei și Alexandra Bianca Mariș
Coafuri: Echipa de cursanți Cosmopro condusă de Mira Marchiș
Rochii: Atelier Mirabel
Locație: Filarmonica de Stat Arad
VOTAȚI AICI:
Trimite articolul
XSă vă interesați de vârsta fetelor înainte de a posta articolul 🙂
-
Vârsta este specificată pentru fiecare în parte. Care e problema?
-
Nico, bine că n-ai cerut să se specifice apartenența politică!
Viitoarele candidate la publi24 la secțiunea matrimoniale.Numa vise mărețe dar majoritatea o sa se vanda ieftin.Nu sunt misogin,este doar o realitate crunta,majoritatea femeilor fac orice să ajungă ceva.Daca arăți bine e clar că nu vrei sa te lași la alta și faci orice să ajungi sus😁Trebuie ,,lovite” până se mai poate că după își iau figuri .😅
cum sa nu arate bine.
dar chiar asa? 16ani?
parca nu-mi vine a crede.
pacat ca nu se pot încarca poze la comentarii, sa vedeți pe ce siteuri +18 găsiți unele concurente
Cam tyoate minore … e voie sa iasa pe piata puicutele ?
Nu vreau sa fiu rau, însă doar atât se poate?! Acum pe bune! Nu ai ce sa alegi. Dacă mergi pe strada in Arad, cu siguranță găsești fete mai frumoase decât aceste concurente…
-
Pai daca astea s-au inscris
-
Nu vreau să fiu rea dar da că tu te-ai duce acolo ar lua alt băiat de la o masă că și ăla e mai frumos decât tine 🙂
Astea cu haine strimte pe ele…poarta dedesupturi? Sau mai bine spus lenjerie …intreb pentru un coleg 🙃
-
Intrebarea este…oare ,,fatucile”astea stiu a face sarmale?la cum stiu sa se etaleze..asa tinerele..
-
Sigur..stiu sa invirta in sarmale 😊ca doar azi- miine se marita…
-
Numa ,,vise ” marete au fetele…..visati..visatii
N-am prea avut ce alege. Asa arata o fata la 16-19 ani?
-
Da,iar tu arăți mai rău vomute tot aradu da că se uită la tine
O vaisamar
…..succesuri pe mai departe în a-și găsi cât mai repede jumatatea de ceafă lată si cu bemwe în garaj pentru sponsorizare!!!!
-
bmw pe naiba! pentru o bucata de paine va fi de acum incolo lupta!
ce carne de tun vor fi pentru milioanele de afganistani care vor veni! Ha ha ah!!!!!!
Să vină talibanii să ne scape de curve.
Aoleoooooo mamă hobby ca hobby dar mai toate sunt intelektulete , radiază IQ din ele.Juriul va avaea un mission imposible. Nici io nu pot alege: pe care so duc acasă ptr. spălat vase.
-
Să știi că o să se ducă în bucătărie ca să își facă mâncare ca la restaurant de 5 stele iar voi că sunteți portofele vă veți duce să vă cumpărați mâncare de la “restaurantul” de peste drum
Cea mai proasta ediție,felicitari
cine organizează mizeria asta vomit
-
Da că te-ai duce tu acolo ar vomita toți
Aflam miercuri care e cea mai urâta
-
Deja știm că tu ești cel/cea mai urât/urâtă
multe urâtele
Ce e cu concurentele astea. chiar nu s-a avut de unde alege,vânzătoare de la mc arată mai bine decât fetele de aici.
Sincer, frumusețe naturală ca frumusețe naturală, da când ești urâta și duci lipsa de așa ceva nu ai ce caută aici
-
Eu am crezut că contează să fue frumoase înăuntru dar e ok că da că îți alegi on nevastă urâtă la suflet și frumoasă afară îți dă o palmă și vizitezi 5 tări
-
Fie*
-
Asta cu frumusețile naturale sunt cea mai buna gluma….gletuite și tot harfe sunt
Ba ce frunte are una Poți face clătite pe ea
radem glumim,eu nu știam ca și bortzoasele pot patricipa