ARAD. Peștii morți de la Turnu rămân în atenția noastră. Pentru a evita un nou dosar nefinalizat precum cel al căprioarelor moarte de pe câmpurile din Nădab sau Dorobanți unde justiția nici în acest moment nu are vreun vinovat. Peștii de la Turnu au fost descoperiți morți la începutul lunii iunie. Autoritățile s-au mișcat repede, au prelevat probe și le-au trimis la București, acolo unde există dotarea necesară pentru a fi descoperită cauza.
Primele răspunsuri care au venit au fost cele legate de calitatea apei. Directorul Direcției Sanitar Veterinare Arad, Viorel Agud, a precizat pentru Jurnal arădean, că în ceea ce privește apa în care au fost găsiți peștii morți, „probele indică că aceasta nu este infestată”.
Cauza morții sutelor de kilograme de pești rămâne să fie stabilită după ce probele de pește vor fi analizate. Deocamdată nu a venit nici un răspuns de la București și misterul încă mai persistă.
Canalul colector se află în administrarea ANIF Arad, iar reprezentanţii acestei instituţii au declarat că peștii nu aveau ce căuta acolo. „Misiunea canalului de desecare de la Turnu este acela de a fi uscat, aici fiind pompată apa de pe Mureş în caz de necesitate. Însă, datorită precipitaţiilor, există apă în canal. Peştii au ajuns întâmplător acolo. Noi nu avem în obiectul de activitate creşterea peştilor. Evenimentul de la Turnu ar fi putut fi provocat de lipsa oxigenului din apă sau în urma infestării cu anumite substanţe”, declara la momentul descoperirii peștilor, Gheorghe Pele, directorul ANIF Arad.
CITESTE SI:
Sute de pesti morti pe un canal la Turnu
Pestii morti de la Turnu au ajuns la… Bucuresti
Citiți principiile noastre de moderare aici!