Privite din depărtare, par nişte puiuţi de OZN-uri levitând liniştiţi deasupra Aradului. Mai exact, undeva pe cerul care acoperă Bulevardul Vasile Milea, spre capătul său, după intersecţia cu strada Traian Moşoiu. Dacă treci prin zona aceea în calitate de pieton, e imposibil ca „micile OZN-uri” să nu îţi atragă atenţia. Sunt chiar în faţa fostei Policlinici CFR, dar şi peste drum, în faţa blocului de la numărul 36.
Pe măsură ce te apropii de ele, îţi dai seama că obiectele sunt fixe (nu zburătoare) şi par a fi prinse cumva de cablurile aeriene. În încercarea de a le identifica, le studiezi cu atenţie, priveşti de jur împrejur şi cauţi să faci legături… Constaţi, astfel, că undeva, la nivelul solului, sunt nişte trunchiuri tăiate de copaci. Te uiţi de câteva ori în sus şi în jos şi îţi dai seama „OZN-urile” sunt, de fapt, nişte bucăţi din lemn rezultate în urma secţionării arborilor. Stai de vorbă cu cei care locuiesc în zonă şi descoperi misterul: în urmă cu aproximativ o lună de zile, la comanda Primăriei, cu avizul autorităţilor competente, au fost tăiaţi câţiva copaci de pe stradă. Ei bine, unele dintre ramurile acestor copaci s-au dezvoltat în jurul cablurilor aeriene (de curent, de telefonie, nu se ştie sigur ce fel de cabluri). Practic, cablurile au rămas încastrate în crengile copacilor. Iar muncitorii care au tăiat copacii nu au fost în stare să desprindă lemnul de pe sârmă. Aşa că au lăsat bucăţi din ramuri „lipite” de cabluri, atârnând deasupra trecătorilor… Meseriaşi adevăraţi, muncitorii aceştia, ce mai!
Pericol!
Dacă în cazul celor două „OZN-uri” abandonate în faţa Policlinicii CFR, cablul de care acestea stau agăţate pare a fi dezafectat, în situaţia „OZN-ului” de vizavi, situaţia pare ceva mai periculoasă, cablul fiind funcţional. Locuitorii din zonă povestesc că i-au aşteptat pe muncitorii care au tăiat copacii să revină la „locul faptei” cu utilaje potrivite pentru rezolvarea problemei. Dar aceştia nu au mai apărut. Cetăţenii s-au gândit să acţioneze ei înşişi pentru îndepărtarea bucăţilor de lemn de pe cabluri, dar operaţiunea li se pare cel puţin primejdioasă. Aşa că… se uită neputincioşi la obiectele nezburătoare identificate din faţa caselor lor.
Tăcere la Primărie
Precizăm că am solicitat Primăriei Municipiului Arad un punct de vedere pe marginea acestui subiect, însă nu am primit nicio informaţie care să explice situaţia, să identifice responsabilii sau să indice vreo soluţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!