ARAD. Educaţia este singura soluţie care ar putea „face curat” pe drumurile judeţene, dar şi pe cele naţionale sau în parcările de pe şosele. Aceasta este concluzia dură la care s-a ajuns inclusiv în şedinţa Consiliului Judeţean Arad, care a avut loc joi, 23 februarie. Problema a fost ridicată de către consilierul judeţean Ruben Budău, care a solicitat instituţiei judeţene să gândească diferite parteneriate cu ONG-uri sau şcoli, dar şi cu alte instituţii publice, pentru a face curat mai des pe acostamentele drumurilor judeţene şi în parcările acestora.
„Avem gunoaie peste tot, pe drumurile judeţene. Poate că, împreună cu instituţiile de mediu şi cu diferite ONG-uri, ar putea fi organizate mai multe acţiuni de ecologizare”, a spus consilierul judeţean.
Subiectul a fost preluat de către Garofiţa Popa, un alt ales, care a menţionat faptul că orice acţiune de ecologizare nu are niciun efect, în lipsa educaţiei oamenilor care îşi aruncă gunoaiele pe marginea drumului.
Garofiţa Popa a declarat:
„Eu, personal, am fost implicată în mai multe acţiuni de ecologizare a drumurilor judeţene, inclusiv a parcării dintre Covăsânţ şi Şiria, acolo unde se adună o grămadă de gunoaie. După ce făceam curat, în câteva zile, gunoaiele reapăreau. Aici nu mai putem vorbi despre o lipsă de implicare, ci, cu părere de rău spun, vorbim despre educaţia oamenilor care aleg să se debaraseze de deşeuri în parcările de pe marginea drumurilor. Eu propun ca şi noi, ceilalţi participanţi la trafic, să avem simţ civic şi să sesizăm abandonarea de deşeuri. Putem face o poză, putem anunţa Poliţia, pentru că, dacă altă soluţie nu există, atunci trebuie să facem educaţie cu forţa”.
Declaraţia consilierului judeţean a fost întărită de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca. Acesta a spus:
„Aşa este, trebuie să ne dezvoltăm simţul civic. Vedeţi pe careva că aruncă gunoaie? Faceţi o poză, filmaţi şi prezentaţi-vă la Poliţie. Dacă nu vreţi să mergeţi la Poliţie, anunţaţi-ne pe noi, trimiteţi-ne nouă imaginile”.
Două acţiuni pe an
Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, care răspunde de partea de infrastructură rutieră, a declarat că, anual, există două acţiuni de ecologizare a drumurilor judeţene, a şanţurilor de pe marginea drumurilor, dar şi a parcărilor aferente acestor şosele.
„În fiecare primăvară şi în fiecare toamnă, în cadrul acţiunilor de ecologizare a drumurilor judeţene, facem curat peste tot. Din păcate, se pare că aceste acţiuni nu sunt suficiente. Dar nici nu ne-am putea permite să strângem gunoaiele în fiecare săptămână sau în fiecare lună, nu avem fonduri necesare pentru astfel de acţiuni. Gândiţi-vă la următorul fapt: Consiliul Judeţean administrează peste 1.200 de kilometri de drumuri judeţene. Dacă socotim ambele sensuri de mers, asta înseamnă 2.400 de kilometri de drumuri judeţene care trebuie igienizate. Dacă am avea puţin spirit civic şi un pic de educaţie, aceste două campanii de ecologizare a drumurilor judeţene ar fi suficiente”, a spus Cadar.
Acesta a ridicat şi problema camerelor de luat vederi pe care CJA doreşte să le monteze pe mai multe drumuri şi în intersecţii, după ce consilierul judeţean Garofiţa Popa a spus că aceste camere ar putea „păzi” drumurile şi parcările de cei care abandonează gunoaiele.
„Am montat deja un număr de 10 camere şi urmează să montăm alte 20 de camere pe mai multe drumuri judeţene. Dar acestea sunt montate, în principal, în interiorul localităţilor pentru a nu fi furate şi pentru a avea acces la reţeaua de energie electrică. Deşi au panouri fotovoltaice, curentul produs de aceste panouri nu este suficient pentru a asigura necesarul camerelor non-stop, aşa că avem nevoie şi de curent din reţea. Şi, chiar dacă am reuşi să le asigurăm independenţa energetică, aceste camere nu pot fi montate pe toate drumurile judeţene, în toate parcările şi în toate intersecţiile”, a transmis Cadar.
Aşadar, curăţenia drumurilor stă în mâna noastră, a tuturor, au concluzionat cei din Consiliul Judeţean. Nu doar să nu aruncăm gunoiul pe drumuri, ci şi să îi „tragem de mânecă” pe cei care o fac în faţa noastră şi, de ce nu?, să anunţăm autorităţile când asistăm la astfel de fapte.
Trimite articolul
XDar la grandomanie , inganfare , nas in vant, etc, nu ne intrece nimeni !!!! Doar in INDIA mai e asa !Am cerul libertate, dar nu stim cum sa o folosim.
Cate containere pentru gunoi aveti in fiecare parcare?Daca aveti,cat de des sunt golite?Dupa ce aveti raspuns la aceste intrebari,aveti voie sa va plangeti…
-
Da stimate Ion. Ai dreptate dar numai intr-o mina. Fiecare om civilizat, poate purta cu el in masina o punga (recipient) in masina si la prima ocazie se poate debarasa de gunoiul propriu. E mai simplu, geamuj jos si deseurile afara in prerie. Dar cei 7 ani de acasa lipsesc…!
-
Hai că vorbești prostii, esti genul care pune căruța inaintea cailor.
Omul are dreptate, in parcări trebuie puse containere/tobetoane de gunoi.
Dacă ai fost turist siurea prin lume, Grecia sau Honolulu(așa ca exemple), ai adus gunoiul acasă!? Chiar nu înțeleg acest fel de idioțenii, și la care, achieseaza destul de mulți idioți.-
Anonimescule, vad ca nu ai priceput nimic, dar ramii asa, succes..
-
-
Aradon cenzurează opiniile exprimate cu onestitate și decență. Rușine! Va mai pretindeți site de interes local.
Intradevar lipsa recipientilor pt.gunoaie este o problema.Chiar si pe strazile centrale nu o data s-a intamplat ca a trebuit sa plimb ambalajul unui corn cam mult pana am dat de un cos.E de inteles ca volumul mai mare de gunoaie nu au unde sa-l arunce oamenii.Oricata educatie civica s-ar face solutia este sa usurezi activitatea oamenilor.Nu imediat sa propui sanctiuni.
Am fost in vacante in Europa si aiurea! Niciunde nu am vazut containere pt gunoi in parcari sau langa obiectivele de interes. Nu in zone locuite. Cosuri da! Nu prea am vazut masini de gunoi …. cred ca nici ei nu le golesc f des pt ca am vazut cosuri pline! Si atunci gunoiul nostru, hartii, sticle, plastic, l-am steans in masina su l-am pus la gunoi la cazare! Sigur….. nici ei nu aruncau pe jos! Isi duc gunoiu acasa! Vorbind cu administratori, paznici…. oamenii prefera sa duca gunoiu acasa ca sa nu oblige muzeul, gradina, …, castelul, piata, sa le stranga si astfel economisesc personal de serviciu, cheltuieli, nu polueaza, ofera timp liber si lucratorilor….! Se gandesc si la drepturile altora nu numai ale lor! Sunteti departe, f departe de …..lumea civilizata, cam pe la ….Moscova si chiar dincolo!