Mladin a revenit la conducerea IȘJ-ului arădean, câștigând în instanță repunerea pe funcție. După ce a câștigat două procese cu Ministerul Educației, acesta l-a câștigat și pe al treilea, ca urmare a faptului că Ministerul nu a mai făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca atare, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel Timișoara de repunere în funcție, dată în decembrie 2018.
„Vineri după încheierea programului de lucru a venit ordinul de la Ministerul Educației. De astăzi (luni – n.r.) m-am întors la muncă. Urmează să mă acomodez și eu un pic, să văd care sunt problemele de etapă, ce e urgent. Încep ședințele cu directorii. De muncă este!”, spune Mladin. Odată cu întoarcerea acestuia în funcția de „general” al IȘJ Arad, Anca Stoenescu va reveni pe funcția de Inspector Școlar General Adjunct, de unde a fost delegată pe cea de „general”.
A câștigat procesul
Pe 14 decembrie, Mladin a câștigat procesul cu Ministerul Educației și Comisia de Contestații, privind evaluarea activității sale manageriale. Magistrații au dispus anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii, a raportului încheiat în urma soluţionării contestaţiei privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către Claudius Lucian Mladin în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în anul şcolar 2016-2017, a fişei de evaluare, a rezultatului evaluării şi refacerea procedurii de evaluare. Și ordinul din 18 iunie 2018, prin care Mladin a fost din nou „pus pe liber” a fost anulat de către aceeași instanță.
Primește despăgubiri
Dat fiind faptul că Ministerul nu a mai făcut recurs, hotărârea Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă, Ministerul fiind obligat să-l repună pe Mladin în funcția publică deținută anterior. De asemenea, instituția îi va plăti despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor sale salariale, actualizate cu indicele inflaţiei, precum şi a dobânzii aferente, începând cu data revocării sale din funcţie şi până la data repunerii în funcţie.
Pe patru ani
Mladin a câștigat postul de Inspector Școlar General prin concurs în anul 2016. Contractul de management, semnat pe o perioadă de 4 ani, se va încheia anul acesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!