Agitaţie mare în centrul comunei Felnac, vineri spre seară. Un localnic în vârstă de 42 de ani a urcat pe schela bisericii, ale cărei turnuri sunt în proces de restaurare, iar de la o înălţime de peste 15 metri a ameninţat timp de o oră şi jumătate că se aruncă în gol. Localnicii s-au adunat îngrijoraţi. La faţa locului au ajuns poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un negociator şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad.
Supărat pe părinţi
Bărbatul provine dintr–o familie mai numeroasă, dar care nu a făcut niciodată probleme. Sunt şase fraţi, dintre care patru s-au aşezat la casa lor. Doi au rămas cu părinţii, iar cel în cauză era supărat că i s-a cerut să-şi găsească şi el rostul în viaţă şi o altă locuinţă. Părinţii ar fi fost supăraţi, ne spun unii localnici, că fiul lor ar exagera cu bătutura în ultima perioadă. De altfel, şi vineri seara, când a recurs la ameninţarea că îşi ia viaţa, ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice.
Intervenţie
Imediat ce s-a dat alarma, forţe de ordine au descins la Felnac. Un negociator a încercat să-l determine pe localnic să coboare, dar acesta devenea tot mai vocal pe măsură ce vedea că audienţa creşte. Localnicii curioşi s-au adunat să afle care e povestea, în timp ce autorităţile încercau să-i ţină departe, în încercarea de a-l face pe bărbatul aflat pe schelă să renunţe să se mai dea în spectacol.
Convins de un constătean
Pentru că se plângea că nu mai are nici ţigări, un localnic s-a oferit să urce pe schelă şi să-i ducă un pachet. A fost doar un pretext pentru a-l calma pe cel care ameninţa că îşi ia viaţa. După discuţii cu acesta, convins şi de poliţişti, localnicul a fost de acord să coboare de pe schelă. El a fost preluat de echipajul medical şi a fost transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, procedură obişnuită în cazul celor care ameninţă că se sinucid.
Trimite articolul
XDă-te jos de acolo Omu Paiangan !