Aceasta e promisiunea făcută de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferințe de presă. Edilul a precizat că lucrările au început aici cu toaletarea arborilor, dar vor continua până în primăvara lui 2013 cu montarea a zece bănci, a unor coșuri de gunoi, cu realizarea unor alei dalate și de pietriș, pe o suprafață de 240 mp, realizarea unui gard viu iar, mai apoi, introducerea sistemului de irigat. În plus, potrivit lui Gheorghe Falcă, se va lua legătura cu Ambasada Rusiei pentru a vedea ce se poate face și cum poate contribui Primăria la reabilitarea statuii din Parcul Eroilor. Monumentului îi lipsește, de la Revoluția din 1989, bila și steaua care fuseseră amplasate în vârf. „Vrem să avem un parc liniștit pentru locuitorii din zonă, la finalul investiției”, a precizat primarul, Acesta nu s-a oprit însă la a da detalii despre modul în care va arăta parcul după modernizare, ci a precizat faptul că, dacă ar fi continuat și proiectul de asfaltare a străzilor din cartier, pe PNDI, program suspendat de Guvernul Ponta, atunci anul viitor Aradul Nou era finalizat din punct de vedere al infrastructurii, serviciilor, învățământului și a parcurilor. „Parcul ar fi trebuit să reprezinte faza finală a investițiilor din cartierul Aradul Nou, cartier pe care l-am preluat pe când se finaliza Tabacovici; apoi noi am finalizat Posada, străzile din stânga cartierului, am modernizat Podul Traian, a trebuit să introducem canalizarea pe Constituției, am intervenit în școli etc. Am promis apoi că, după ce vom finaliza investițiile în infrastructură, vom trece la creșterea calității vieții prin acordarea unei atenții deosebite spațiilor verzi. Dar am promis că vom ridica mai întâi calitatea spațiilor vezi existente, ceea ce facem acum și apoi vom crea altele noi, pentru că prima dată trebuie să avem grijă de ce avem”, a precizat Falcă.
Lumină și apă din afară
Sistemul de iluminat public din vecinătatea parcului va fi refăcut în cadrul contractului de iluminat pe care Primăria Arad îl are semnat, iar sistemul de irigații în cadrul proiectului care vizează irigarea mai multor spații verzi din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!