Primăria a anunţat ieri demararea unei noi etape în procesul de modernizare a Pieţei Obor. Una dintre cele mai mari pieţe din oraş, Oborularădean, va arăta cu totul altfel decât în prezent, spun autorităţile, lucrarea de modernizare urmând să se execute şi în cursul anului viitor.
„În aceste zile, la Piaţa Obor se desfăşoară lucrări de amenajare a unor platforme de beton şi lucrări de împrejmuire a două sectoare. În total se vor monta platforme cu pavaj de beton pe o suprafaţă de 13.200 mp şi vor fi împrejmuite sectoarele 3 şi 4 din incinta pieţei”, ne-au informat, ieri, reprezentanţii Primăriei.
Etapizat
Potrivit informaţiilor furnizate de Primărie, în acest an s-au pavat 2.870 mp de platforme din sectorul 4 al pieţei, iar valoarea lucrării recepţionate se ridică la 170.000 lei +TVA. Pentru că Piaţa Obor reprezintă o investiţie de amploare, lucrările care se execută aici se vor efectua etapizat.
Condiţii civilizate
“Lucrările de modernizare la această piaţă au început în anul 2009 şi vor continua până în anul 2011. Vrem ca în această parte a oraşului comerţul să se facă în condiţii civilizate, fie că este vorba despre comerţul cu fructe şi legume, cu articole de îmbrăcăminte sau cu articole second-hand. Credem că noile condiţii pe care le vom oferi în această piaţă îi va obliga pe comercianţi să ridice şi ei standardele” ne-a declarat Geanina Pistru, viceprimarul municipiului Arad.
20.000 de vizitatori
Piaţa Obor din municipiu este locul în care se fac tranzacţii ce depăşesc 40.000 de lei pe lună, atât în ceea ce priveşte vânzările de obiecte noi, cât şi cele vechi. În medie, aici se înregistrează 20.000 de vizitatori pe week-end. În Piaţa Obor (deşi e cunoscută ca fiind piaţa de vechituri a oraşului) se găseşte o gamă foarte variată de produse, de la haine noi, la încălţăminte, aparate electrocasnice, jucării, şi multe lucruri la mâna a doua.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!