ARAD. În încercarea de a oferii condiţii cât mai bune beneficiarilor Centrului de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanelor Vârstnice, situat pe Calea Bodrogului, Primăria – prin vocea viceprimarului Ilie Cheşa – anunţă modernizarea aşezâmântului social.
„Astăzi (vineri-n.r.), alături de doamna director al DAS Arad, Oana Pârvulescu, am vizitat centrul de vârstnici, care va fi modernizat și extins printr-un proiect al Primăriei Arad. În bugetul pe 2022, noi am cuprins sumele necesare pentru Studiul de fezabilitate necesar reabilitării și extinderii centrului de vârstnici, urmând să accesăm fonduri europene pentru realizarea acestui proiect. O comunitate o putem considera civilizată doar dacă arată că are grijă de bunici, respectiv are grijă să ofere educație copiilor. Ca să arătăm că suntem o comunitate puternică, trebuie să demonstrăm că putem proteja și susține aceste două categorii importante, copiii și seniorii” – transmite viceprimarul.
Trimite articolul
XNu știu ce vă propuneti prin priectul ăla, dar dacă numai la renovări și dotări vă gândiți, atunci îîi ZERO! Bătrânii aceia au nevoie de atenție socială și sufletească! De vizite din partea comunității, de ieșiri în comunitate!