ARAD. Premierul Victor Ponta a declarat că, în urma acţiunilor lui Sorin Roşca Stănescu, neurmate de excluderea acestuia, protocolul USL este considerat suspendat şi trebuie modificat. Deputatul PSD, Dorel Căprar, este de acord cu preşedintele partidului său, în vreme ce deputatul liberal Mihai Calimente are serioase rezerve.
Dorel Căprar
Preşedintele social democraţilor arădeni spune că „există nişte reguli, stabilite prin protocol, pe care, însă, doar PSD le-a respectat cu stricteţe” şi că trebuie făcut ceva ca şi ceilalţi parteneri să fie solidari. „Guvernul USL şi majoritatea parlamentară USL au în faţă ţinte strategice de importanţă vitală pentru România, cum ar fi modificarea Constituţiei, reorganizarea administrativ teritorială, elaborarea unei legi electorale corecte. Fără o unitate a USL care să nu fie pusă în pericol prin acţiuni sau declaraţii, aceste obiective nu pot fi atinse, iar garanţiile că aşa ceva nu se va mai întâmpla sunt absolut necesare”.
Mihai Calimente
Liberalul arădean consideră „Cazul Sorin Roşca Stănescu” un pretext, adevăratele motive pentru care PSD caută „nod în papură” fiind altele. „Nu ştiu ce vor să modifice la protocol. Poate vor ca acesta să prevadă încetarea coabitării cu Traian Băsescu. Nu am nimic împotrivă ca toţi cei care atacă Guvernul să fie excluşi, dar atunci să fie excluşi şi pesediştii care îl atacă pe Crin Antonescu”.
CITESTE SI:
Tolea spune ca USL vrea pamant
Calimente nu crede in ruperea USL
Citiți principiile noastre de moderare aici!