O nouă întâmplare fantasmagorică la Palat. Nu la Cotroceni, ci la noi, pe malurile Mureşului, unde viaţa Filarmonicii arădene se tulbură din nou. Acelaşi de neclintit din jilţul său din fruntea instituţiei, Alin Văceanu, s-a ridicat în picioare nu pentru a-şi părăsi fotoliul, ci pentru a se aşeza la pupitrul dirijoral. Avea bagheta. Atât.
Orchestra a lăsat instrumentele jos. E nevoie de un dirijor adevărat. Au vociferat, au pus întrebări. „A fost întrebat cu privire la competenţa lui de a dirija şi dacă are în atribuţiile de serviciu şi dirijatul”, declară reprezentanţii sindicatului din Filarmonică. Directorul s-a supărat. A lăsat bagheta şi i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă pentru neascultare. A cerut semnături pe documente care să dovedească nesupunerea angajaţilor, a format o comisie de disciplină care va da verdictul, probabil cel dorit de director, şi doi oameni ar putea pleca din orchestră pentru că Alin Văcean s-a supărat.
Dar nu atât de tare încât să anuleze concertul (erau repetiţiile pentru concertul de pe malul lacului, la inaugurarea celebrei fântâni arteziene) care a şi avut loc, dar la pupitrul dirijoral s-a aflat dirijorul Dorin Frandeş.
Alte supărări
Şi s-a mai supărat de multe ori, domnul director, pe artiştii din orchestră. O dată pentru că au refuzat să-i pună la dispoziţie munca lor pentru adaptarea unor partituri pentru un cvartet şi ca urmare directorul a stins becul în sala de repetiţii. Altă dată, tot în urma unor conflicte cu angajaţii, a chemat poliţia să le ridice maşinile parcate în faţa instituţiei, pe motiv că sunt parcate ilegal.
Viaţa în Palatul Cultural devine de mahala şi cei care, din vecinătatea lui, dintr-un alt palat, Palatul Cenad (Primăria) sunt chemaţi să facă ceva pentru a opri degradarea încă cugetă şi analizează. Nu e normal ce se întâmplă, dar vom analiza situaţia, evident într-o comisie, a fost răspunsul pe care presa l-a primit de prea multe ori la toate sesizările legate de comportamentul directorului Filarmonicii arădene.
Până se vor enerva artiştii şi vor pune jos instrumentele. „Vom răspunde proporţional cu duritatea sancţiunii”, promite, Mihai Dogaru, liderul SAIFA (Sindicatul Artiştilor şi Interpreţilor din Filarmonica Arad ). Şi va fi tăcere. Atunci va fi momentul de glorie al directorului Văcean, care va deveni vocea unică pe scena Filarmonicii arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!