Anul acesta, după mulţi ani, prestigiosul colegiu arădean „Moise Nicoară” nu mai ocupă prima poziţie la promovabilitatea la bacalaureat. Pe locul I-îi se află Colegiul Naţional „Dimitrie Ţichindeal” cu 98,40% promovabilitate. Pe locul al II-lea vine „Moise Nicoară” cu 98,13% , urmat de Liceul Baptist „Alexa Popovici” cu 96,2% şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” cu o promovabilitate de 94,16%. Rival pe vremuri cu „Moise Nicoară”, un alt colegiu arădean, „Elena Ghiba Birta”, a coborât pe locul al V-lea după ce prin 2014 ocupa locul al III-lea.
Nici la individual
„Moise Nicoară” a pierdut supremaţia şi la competiţia individuală, primii clasaţi, atât la examenul de bacalaureat, cât şi la admitere, nu mai sunt elevii colegiului. La bacalaureat cea mai mare medie a fost obţinută de o elevă de la Liceul Baptist „Alexa Popovici”, Perea Ana Maria, cu 9,95, urmată de alţi patru elevi, unul de la „Ghiba Birta” şi trei de la „Moise Nicoară”, cu aceeaşi medie, 9,93.
La admiterea în liceu, singurul care a avut media 10 de admitere (media claselor V-VIII şi nota de la Evaluarea naţională) a fost un elev al Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, Tomuţa Alexandru. La o diferenţă de doar o sutime, cu media 9,99, a fost eleva de la „Moise Nicoară” Daria Roman.
Singurii în top naţional
Pe de altă parte, singura şcoală din Arad intrată în top 50 al mediilor de admitere la nivel naţional, pe specializări, este „Moise Nicoară”, care are cea mai mare medie de intrare la liceu la specializarea ştiinţe ale naturii, 9,52. Este şi singurul clasament în care colegiul arădean ocupă nu doar primul loc, ci primele trei locuri cu trei specializări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!