Un gest incredibil făcut de elevii celebrului colegiu „Moise Nicoară” de dragul unui portar. Au declanşat un protest spontan în pauza mare şi o mare parte din elevii colegiului au ieşit pe scări pentru a cere readucerea portarului pe post. Şi au scandat minute bune, numele portarului şi au cerut să revină la „Moise Nicoară” pentru că „e cel mai bun portar din lume”. Cine e acest portar, angajat al unei firme de securitate, care a reuşit să stârnească un val atât de mare de simpatie din partea celor mai buni elevi din oraş?
Numele lui e Ion Dumitru Roncea, un om simplu care se pare a găsit calea către inimile elevilor, care nu s-au sfiit să-i strige numele şi să ceară să fie readus înapoi. Nici schimbarea directorului, nici vreun regulament incomod nu a provocat atâta supărare elevilor precum a făcut-o schimbarea acestui portar. „Ne ştia aproape pe toţi pe nume, stătea de vorbă cu noi şi întotdeauna ne încuraja şi ne spunea o vorbă bună. Nu avem nimic să-i reproşăm actualului portar, dar Roncea era absolut special”.
Au aflat vestea plecarii de pe facebook, unde portarul Roncea a postat un mesaj de rămas bun de la elevi
„Dragi elevi ai CN.Moise Nicoara,cu regret ţin să vă anunţ că în curând va trebui să ne despărțim..să nu fiţi trişti că nu voi mai fi printre voi, am fost onorat să fiu alături de voi..m-am bucurat la rezultatele voastre deosebite şi mă întristam când vă vedeam supăraţi..a fost frumos, şi de aceea regretul meu este mai mare..ce să fac. Aşa sunt eu..!!nu pot să fiu dușmanul vostru..voi aţi fost şi veţi rămâne prietenii mei mai mici, și dacă îmi permiteţi, şi copiii mei…eu nu am vrut să vă simţiţi sub teroare…munca mea s-a bazat pe respect…şi sunt fericit că am reuşit să vă fac să înţelegeţi că sunt și alte metode de a fi respectat şi ascultat…pentru moment doar atât..o seara liniștită și frumoasa pentru toţi,dragilor..!!!” a scris Ion Dumitru Roncea pe facebook.
Mesajul a devenit viral printre elevii colegiului, i-au transmis mesaje pe facebook în care îşi exprimau regretul pentru plecarea lui şi promiteau că vor face tot ce se poate face pentru a-l readuce înapoi.
„Nu plecați! Înainte să fiți dumneavoastră agent de pază, nimeni nu venea la școala cu zâmbetul pe buze, însă acum, datorită dumneavoastră, mereu când merg la școală îmi văd colegii ca zâmbesc, că bat palma, că râd (ceva ce mi se părea imposibil la ora 8 dimineața). Vă asigur că dacă plecați nu va mai fi la fel” sau „Domnu agent, tot respectul! Nu acceptăm să plecaţi de aici”, „De ce să plecați? Sunt convinsă că atât copiii cât și părinții și-ar dori să rămâneți!” şi multe asemenea postări.
Marţi, în pauza mare, au stat pe scările colegiului pentru a-i cere să revină înapoi.
Revenim cu declaraţii ale elevilor şi ale conducerii şcolii pe acest subiect.
„Moise Nicoară” se revoltă! Elevii au protestat în pauza mare
„Moise Nicoară” se revoltă! Elevii au protestat în pauza mare
Reactualizat la:
Citeşte să vezi ce a reuşit să-i scoată pe elevi pe scările colegiului şi a declanşat o adevărat campanie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
Citiți principiile noastre de moderare aici!