Poliţiştii de frontieră de la Turnu au prins o femeie din Republica Moldova, care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria cu un act ce aparținea unei alte persoane. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie poliţiştii de frontieră au constatat, că persoana care s-a prezentat la controlul de frontieră nu este una şi aceeaşi cu persoana din fotografia documentului cu care aceasta s-a legitimat. Faţă de cele constatate persoana în cauză declară că documentul prezentat la controlul de frontieră a fost obţinut de la o persoană de sex masculin din Republica Moldova , au declarat reprezentanții IJPF Arad. Femeia a mai povestit că odată ajunsă la destinaţie (Italia), urma să achite 500 de euro, contravaloarea cărţii de identitate unei persoane de care trebuia să fie contactată. Moldoveanca este cercetată pentru fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat.
Minora prinsa cu acte false la Nadlac
Prinsi cu pasapoarte finlandeze false
Citiți principiile noastre de moderare aici!