Încă de sâmbătă dimineață, pe Facebook au „circulat” mai multe imagini cu molozul rezultat în urma unor lucrări de pe Ștrandul Neptun, moloz care a fost depozitat pe spațiul verde de pe malul Mureșului (în partea stângă a podului din spatele Primăriei). „Genocid împotriva arborilor care dau sens și identitate Aradului”, „Astfel aruncă administrația ștrandului molozul rezultat din dalele și pereții bazinelor”, „Poliția Locală, Primăria Municipiului Arad, să procedăm și noi ca voi? Putem arunca molozul unde dorim?”, „Asediu continuu” sau, pur și simplu, „Arad 2019” sunt câteva din mesajele care au însoțit imaginile revoltătoare.
În paralel, Primăria posta pe pagina sa oficială de Facebook un articol laudativ la adresa Aradului în care municipiul nostru este prezentat ca „orașul cu cea mai modernă infrastructură”. O coincidență nu tocmai fericită. După câteva ore însă, a apărut și o luare de poziție a Municipalității pe tema molozului depozitat pe spațiul verde, care a creat un val de revoltă pe Facebook. Iată punctul de vedere al Primăriei: „Sâmbătă, 13 aprilie 2019, Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul de Ordine, Linişte Publică şi Parcări a sancţionat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei firma care execută lucrările de schimbare a dalelor din zona bazinelor de pe ştrandul Neptun. Sesizaţi asupra faptului că angajaţii societăţii Fyde Demoprest SRL au depozitat pe malul Mureşului molozul rezultat în urma scoaterii vechiului pavaj, oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au constat cu stupoare că municitorii nu depozitaseră doar temporar deşeurile în zona respectivă. Pe lângă sancţiune, s-a dispus ca luni molozul să fie transportat la depozitul conform din Arad.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!