După un studiu de fezabilitate realizat în anul 2014, Primăria Arad merge mai departe cu intenţia privind amenajarea unui depozit pentru deșeuri inerte în zona Fântânele, pe un teren aflat în extravilanul municipiului.
„Necesitatea investiției, propusă a fi realizată de către Municipiul Arad, derivă din faptul că autoritățile publice locale au responsabilitatea de a stabili condiții privind modul de gestionare a deșeurilor atunci când autorizează activitățile de construcții și demolări. Profilul de activitate, ce se urmărește a fi dezvoltată prin obiectivul sus menționat, impune stabilirea unui amplasament în extravilanul localității. De asemenea, în contextul acțiunilor de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu legile proprietății, posibilitățile de dezvoltare a unui depozit pentru deșeuri inerte sunt limitate la parcelele de teren rămase în urma acestui proces, aflate în proprietatea Municipiului Arad” – se arată într-un document al Serviciului Dezvoltare Urbană şi Protejare Monumente din cadrul Direcţiei Arhitect Șef a Primăriei Arad.
Potrivit aceleiaşi surse, prin amenajarea unui depozit pentru deșeuri inerte în zona Fântânele „se urmărește gestionarea deșeurilor în domeniul construcțiilor și demolărilor, promovarea unei abordări corecte, integrate a managementului deșeurilor din construcții și demolări, și îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor produse, în scopul reducerii cantităților de deșeuri depozitate și îmbunătățirea condițiilor de mediu. În acest context precizăm faptul că depozitul A.S.A. Arad nu primește spre depozitare/tratare deșeuri din construcții și demolări întrucât nu dispune de facilitățile necesare.”
Zone în cadrul depozitului
Zona luată în studiu pentru amenajarea depozitului pentru deșeuri inerte este situată în partea sud-est a municipiului Arad, la limită cu comuna Fântânele. E vorba de o suprafaţă de 65.200 de metri pătraţi, nereglementată din punct de vedere urbanistic, a cărei folosinţă ar urma să fie modificată din teren arabil în extravilan în zonă depozitare deșeuri inerte.
„Pentru implementarea acestui proiect sunt preconizate lucrări de amenajarea terenului (drumuri, conexiuni la DJ 682 Arad – Fântânele), precum și asigurarea utilităților în zonă (alimentare cu apă, canalizare, energie electrică)” – indică Serviciul Dezvoltare Urbană şi Protejare Monumente din cadrul Primăriei Arad.
Zonele propuse a se realiza în cadrul depozitului de deşeuri inerte sunt: *zonă administrativă – cca 3.105 mp; *zonă cântărire/descărcare/sortare – cca 2.200 mp; *zonă tratare/prelucrare – cca 3.750 mp; *zonă valorificare – cca 1.625 mp; *zonă depozitare – cca 35.255,50 mp.
La transparenţă
Începând de marţi, 10 iulie 2018, „Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ): Amenajare depozit deșeuri inerte – Zona Fântânele, conform C.F. nr.312851 – Arad, extravilan Municipiul Arad,
Județul Arad, beneficiar: Municipiul Arad” e afişat la intrarea în Primăria Municipiului Arad.
„Până la data de 23.07.2018, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente. Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 10.07.2018, între orele 8,00 – 18,00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5. Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresawww.primariaarad.ro” – subliniază reprezentanţii Primăriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!