Liceului Particular nr.1 şi Şcoala Postliceală „Vasile Goldiş” din Arad au sărbătorit, la sfârșitul săptămânii trecute, împlinirea a 14 ani de existenţă.
În acelaşi timp, a fost marcată şi începuturile pentru Colegiul Particular Vasile Goldiş, intituţie de invaţământ formată prin comasarea Liceului Particular nr.1 cu Şcoala Postliceală „Vasile Goldiş”, dar şi împlinirea a 10 ani de parteneriat cu Şcoala Medie de Economie şi Comerţ Dositei Obradovici din Alibunar (Serbia).
La acest momentul aniversar au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG şi al Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, ing. Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, Prof. Mirela Aldescu, inspector şcolar general al IŞJ Arad, prof. Romeo Trifa, preşedintele Consiliului de Administraţie al Colegiul Particular „Vasile Goldiş”, prof. Claudia Tărniceriu – director Colegiul Particular „Vasile Goldis”, Petru Roşu, consilier la Consiliul Local Municipal, prof. univ. dr. Ioan Cuzman, vicepreşedinte al Fundaţiei Universitare Vasile Goldiş Arad şi preşedinte al SIF Banat-Crişana, reprezentanţi ai Şcolii Medie de Economie şi Comerţ Dositei Obradovici din Alibunar – dl. prof. Doru Sârbin – director la Şcoala Medie de Economie şi Comert Dositei Obradovici din Alibunar şi prof. Velea Stoianovici –director al Liceului de Chimie -Sanitar din Vârşeţ. De asemenea, am remarcat prezenţa următorilor directori de deconcentrate: Prof. Mircea Cismaş – director adjunct al Colegiului Economic Arad, prof. Pompiliu Moldovan – director al Şcolii Gimnaziale Avram Iancu din Arad, precum şi a reprezentanţilor de instituţii cu care şcoala are încheiate convenţii de practică: Marius Drăgănescu – director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, prof. univ. dr. Teodora Olaru –manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Dacian Gavra –director Societatea Comercială Kaufland Romania SCS Arad.
Conform tradiţiei în învăţământul românesc, manifestarea a debutat cu cuvântul preotului Vasile Pop – consilier al Arhiepiscopiei Aradului, după care a luat cuvântul prof. Romeo Trifa, preşedintele Consiliului de Administraţie. „Dorim să mulţumim Consiliului Director a Fundaţiei Universitare “Vasile Goldiş” şi în mod special d-lui preşedinte Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean pentru sprijinul acordat pe parcursul celor 14 ani de când funcţionează Liceul Particular şi Şcoala Postliceală “Vasile Goldiş”. Adresăm sincerele noastre mulţumiri Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, tuturor instituţiilor din Arad (Primărie, CLM, ISJ, unităţilor de practică al elevilor), Spitalul Clinic Judeţean Arad, Administraţia financiară, SC Kaufland, Farmacii iar generaţiile tinere din şcolile înfrăţite (Colegiul Particular “Vasile Goldiş”, Şcoala Medie de Economie şi Comerţ “Dositej Obradoviĉ” din Alibunar, Şcoala de chimie – sanitară din Vârşeţ) să ducă mai departe şi să o înalţe ştacheta prieteniei. La aceste realizări cât şi la altele, nu se putea ajunge fără un sprijin real şi consistent din partea fondatorilor de aceea se cuvine să mulţumim”, a precizat prof. Romeo Trifa, preşedintele Consiliului de Administraţie.
S-au acordat „Diplome aniversare” d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean – preşedinte al Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad şi tuturor paretenerilor şi instituţiilor cu care liceul are parteneriate.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG şi al Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a subliniatcă, pe parcursul celor 14 ani de existenţă a unităţii şcolare au absolvit peste 2000 de elevi care în majoritatea lor au urmat forme de învăţământ superior s-au cei care au intrat în câmpul muncii au beneficiat de aprecierea pozitivă a angajatorilor.
„În România există tradiţia ca în fiecare an unităţile din învăţământ să-şi sărbătorească “Ziua Şcolii”. Anul acesta Colegiul “Vasile Goldiş” îşi sărbătoreşte “Ziua Şcolii”, marcând trei evenimente mai deosebite, şi anume: Dezvoltarea şi întărirea bazei didactico-materială pentru a crea posibilitatea desfăşurării unui învăţământ de calitate, axat pe instruire şi competenţe pentru creşterea calităţii în învăţământul preuniversitar; perfecţionarea întregului personal didactic prin cuprinderea lui la diferite cursuri şi proiecte POSDRU, organizarea de activităţi culturale şi sportive, participări la târguri şi expoziţii pe teme de practică a elevilor şi altele; Acreditarea Şcolii Postliceale “Vasile Goldiş”, urmată de fuziunea prin absorbţie cu Liceul Particular nr.1 “Vasile Goldiş”, precum şi formarea unei structuri noi care, prin OMECTS nr. 3365/29.02.2012 a primit denumirea de COLEGIUL PARTICULAR „VASILE GOLDIŞ” ARAD. Realizarea unui învăţământ de calitate punându-se un accent deosebit pe comunicare şi metode active care să ducă în final la o pregătire a tinerilor pentru a fi încadraţi într-o muncă utilă societăţii ţinând cont şi de calificarea obţinută prin şcoală aceea de Tehnician în activităţi economice, Asistent medical de farmacie, Tehnician cadastru funciar – topograf, Asistent social şi altele. Considerăm că, printr-un efort comun a tuturor factorilor interesaţi în educaţie, noua instituţie de învăţământ (Colegiul Particular „Vasile Goldiş”) trebuie să se ridice la un standard calitativ superior”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!