ARAD. Într-o atmosferă plină de emoţie, bucurie şi speranţă, la Colegiul Particular „Vasile Goldiş” Arad s-a desfășurat vineri, 13 iunie, festivitatea de absolvire a promoţiei 2014 de Asistenţi Medicali de Farmacie. Festivitatea a început în acordurile imnului „Gaudeamus igitur” intonat de către absolvenţii îmbrăcaţi în robe şi purtând eşarfe colorate.
Cuvântul de deschidere a aparţinut prof. director Claudia Tărniceriu care a felicitat absolvenţii și le-a urat succes la examenul pe care urmează să-l susţină: „Aţi fost o generaţie de elevi buni care a înţeles că profesia pe care şi-au ales-o înseamnă vocaţie, respect pentru viaţă, dăruire şi responsabilitate. Ați obţinut rezultate bune şi foarte bune de-a lungul celor trei ani de studiu şi aceasta, cu siguranţă, vă va conduce spre performanţă în viitor.”
Mesajul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş” Arad, sub a cărei egidă s-a înfiinţat, în urmă cu 14 ani, Şcoala postliceală, a fost transmis absolvenților de către preşedintele Consililui de Administraţie al Colegiului, lect. univ. dr.Vasile Pop.
Din partea absolvenţilor a vorbit Jucu Diana care, în numele colegilor, a mulţumit atât cadrelor didactice „pentru că ne-au îndrumat paşii în aceşti ani de şcoală” şi pentru că „au fost alături de noi atât ca dascăli, cât şi ca prieteni”, cât şi „părinţilor şi soţilor pentru suportul moral şi material, pentru încurajări, răbdare şi sacrificiul de care au dat dovadă de-a lungul celor trei ani de cursuri”.
Premii și emoții
După cuvântul plin de emoţie al dirigintei Rodica Gafencu şi înmânarea premiilor, finalul festivităţii a fost marcat de emoţionantul moment al aruncării în sus a tocilor de absolvire şi realizarea de poze de grup.
Citiți principiile noastre de moderare aici!