Mănăstirea Arad Gai din Arhiepiscopia Aradului, datând din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, şi-a sărbătorit obişnuitul hram la 1 septembrie când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul şi marchează începutul noului an bisericesc.
În dimineaţa zilei, după acatistul Sfântului şi la vremea ceasurilor obştea sfintei mănăstiri împreună cu soborul slujitor au întâmpinat pe Întâistătătorul Eparhiei, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului. Din sobor au făcut parte ostenitori ai Centrului Eparhial, protopopi, arhimandriţi şi protosingheli, preoţi şi duhovnici din Eparhai Aradului, a Caransebeşului precum şi din eparhia Devei şi Hunedoarei. A urmat Sfânta Liturghie arhierească unde răspunsurile liturgice au fost date de către obştea monahală împreună cu grupul coral Theosis din Caransebeş.
La momentul potrivit în cuvântul de învăţătură Chiriarhul a vorbit despre sensul primei zile a anului bisericesc drept călăuză pentru celelalte aşa cum şirul sfinţilor din calendarul ortodox are prevăzut pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta prin simbolismul stâlpului este un indicator sau călăuză pe drumul virtuţilor într-un spaţiu şi timp în care se simte perpetuu prezenţa lui Dumnezeu Însuşi.
S-a slujit şi Tedeumul prevăzut pentru Indiction urmat de slujba parastasului pentru ctitorii şi slujitorii sfântului locaş. Totul s-a încheiat cu tradiţionala procesiune de înconjurare a celor patru altare ale sfintei mănăstiri în rostirea Sfintelor Evanghelii şi ecteniilor rânduite la un atare prilej. Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frăţească de la trapeza mănăstirii.
Mulţimea credincioşilor a dovedit odată mai mult evlavia de care se bucură în sufletele lor Sfântul aşezământ fostă reşedinţă episcopală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!