Cei care au venit la sfârşit de săptămână în staţiunea Moneasa au avut parte de două zile frumoase, la propriu şi la figurat. În primul rând că a fost o vreme însorită, minunată pentru a petrece în mijlocul naturii. Apoi, că s-au putut bucura de arta populară autentică, în mai multe exprimări.
Dacă sâmbătă, cei prezenţi în faţa Hotelului Parc şi pe aleea principală au admirat jocurile populare – prezentate de ansamblul „Spicul” din Olari şi ansamblul Marianske Lasne din Cehia – ori lucrările realizate cu migală de meşterii populari, duminică, spectatorii de la Teatrul de vară, a fost răsfăţaţi cu cântece populare din mai multe zone folclorice.
13 concurenţi în căutarea afirmării
Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului-concurs interjudeţean al tinerilor interpreţi de muzică populară – organizată de C.J.A., Centrul Cultural Judeţean, Primăria Moneasa şi Orchestra „Rapsozii Zărandului” – a adus pe scenă 13 concurenţi, dornici de afirmare, din
Arad, Hunedoara, Bihor, Timiş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Ei au prezentat în faţa publicului (care a îndurat cu greu căldura, căutând locurile cu umbră şi evitând băncile de la soare), două piese: o doină sau o baladă fără acompaniament şi un cântec de joc cu sprijinul Orchestrei „Rapsozii Zărandului”, dirijată de maestrul taragotist Petrică Paşca. Juriul – format din Gelu Stan, folclorist şi realizator emisiuni la Radio Timişoara, prof. dr. Daniela Băcilă, realizator emisiuni Radio Timişoara, Adrian Ţolea, vicepreşedinte al C.J.A., Ana Maria Dumitrean, director Centrul Cultural Judeţean şi solista Lia Lungu – a avut o misiune dificilă în desemnarea laureaţilor. Dar, după recitalul artiştilor cehi din Marianske Lasne, membrii juriului au urcat, pe rând, pe scenă pentru a înmâna premiile: menţiuni – Anamaria Aurora Născuţiu (Bistriţa-Năsăud) şi Ciprian Ioan Pop (Timiş); premiul III – Ioana Angela Urs (Bihor);premiul II – Paul Daniel Ananie (Maramureş). Premiul I şi trofeul acestei ediţii a fost obţinut de Mădălin Chindriş din Şeitin, judeţul Arad.
Spectacolul a continuat cu recitalul soliştilor arădeni – Ioana Luguzan, Voichiţa Suba, Tiberiu Crişan, Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman – şi al invitaţilor ediţiei: interpreta bănăţeană (care cântă de mulţi ani în SUA) Lia Lungu şi Ionuţ Fulea cu formaţia sa.
Ecouri la final de ediţie
Am consemnat şi câteva impresii ale specialiştilor. „În fiecare an ne aşteaptă surprize plăcute. Descoperim cel puţin un talent care, dacă va fi bine îndumat, va deveni un nume în interpretarea cîntecului popular” (Gelu Stan); „Am fost extrem de fericită să ascult aceşti tineri talentaţi. Fiecare dintre ei meritau un premiu” (Lia Lungu); „Aici la Moneasa reîntâlnim cântecele de atâţia şi atâţia ani. Felicit «Rapsozii Zărandului» care este printre cele mai profesioniste orchestre din ţară” (Daniela Băcilă)
Premiile festivalului
Premiile din acest an – asigurate de C.J.A., Primăria Moneasa şi ASTRA Vagoane Călători – au fost de: 1.000 lei la premiul I, 800 lei la premiul II, 500 lei la premiul III, şi câte 200 lei pentru cele două menţiuni).
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!