ARAD. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad (CJSU) a emis, marți, Hotărârea nr. 74/20 aprilie, prin care se actualizează scenariile pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte, în funcție de gradul de infectare cu noul coronavirus.
Astfel, s-a constatat că de la data ultimei analize în localitățile Ignești, Hălmăgel și Brazii a fost depășită incidența de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Urmare a acestui fapt, acestea intră în scenariul galben până pe 4 mai.
Rata de infectare a trecut de 3 cazuri la mie la Moneasa și Șimand, astfel că unitățile administrativ-teritoriale au intrat în scenariul roșu pentru 14 zile. Același scenariul a fost prelungit la Săvârșin.
Pe „lista” verde, cea a localităților în care incidența cazurilor/1000 de locuitori a scăzut sub pragul de 1,5 cazuri, au fost introduse Secusigiu, Șilindia şi Zărand.
Extra restricții
Tot marți a mai fost emisă hotărârea nr. 75/20 aprilie, prin care sunt luate măsuri în unitățile administrativ teritoriale în care sunt depășite incidențele de 4,5, respectiv 7,5 la mie. Astfel, față de situația înregistrată la data de 18.04, la data prezentei hotărâri, a fost depășită incidența de 7,5 cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori în localitatea Șagu. Prin urmare, aici vor intra în vigoare extra restricțiile care prevăd închiderea magazinelor la ora 18:00 și restricționarea circulației după ora 20:00, pe durata întregii săptămâni.
Față de situația înregistrată la data de 18.04.2021 la Bârzava și Moneasa incidența cazurilor COVID-19 a depășit 4 cazuri la mia de locuitori, astfel că aici se vor aplica doar restricțiile de weekend. Ies de sub incidența extra-restricțiilor localitățile Zăbrani şi Felnac.
unde gradul de infectare a scăzut sub 3,5 cazuri la 1000 de locuitori.
Se deschid loteriile
Potrivit hotărârii CJSU, agențiile loto se vor putea deschide, începând de miercuri, 21 aprilie. „Prin excepție de la cele prevăzute la art. 6, alin. (2) din prezenta Hotărâre se permite unităților aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” S.A., Punctul de lucru Arad, activitatea de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și lozuri, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară asumate prin adresa Companiei Naționale Loteria Română S.A., Punctul de lucru Arad, având nr. 703 din 19.04.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Arad cu nr. 3246 din 19.04.2021.”
Categorii de măsuri restrictive
* Sub 1,5 cazuri la mie – restaurantele în interior, sălile de spectacol și jocuri de noroc funcționează la capacitatea de 50%;
* Între 1,5 și 3 cazuri la mie – restaurantele în interior, sălile de spectacol și jocuri de noroc funcționează la capacitatea de 30%
* Peste 3 cazuri la mie –restaurantele în interior, sălile de spectacol și jocuri de noroc sunt închise;
* Între 4 și 7,5 cazuri la mie – vineri, sâmbătă și duminică, magazinele se închid la ora 18, circulația se oprește la ora 20; sălile de sport/fitness sunt închise;
* Peste 7,5 cazuri la mie – restricțiile de mai sus se aplică în fiecare zi a săptămânii.
Aceste restricții se ridică la scăderea incidenței sub pragurile de 7, respectiv 3,5 la mie, începând cu a doua zi de la data constatării acestui lucru, prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Trimite articolul
XCum vine asta 1,5 la mie daca o comuna are o mie de locuitori trebuie sa fie bolnav un om și jumătate adică ăla jumătate sa fie bolnav doar 50 la sută s- au poate fi și un om mare și un copil dar sa nu fie mai greu de 40 de kg că mai sunt comune destule cu doar o mie de locuitori
-
Mihai ! de ce te miri de aceste aberatii ? ia vezi cati locuitori au comunele Brazii , Halmagel si Ignesti !!! fa un calcul cam cat inseamna incidenta de 1,5/ 1000 de locuitori 😂😂😂 cam o branca sau un crac de comuna !😂😂😂 dar cand DSP ul are visator de BMW uri , besini colorate si pistoale cu apa , ce asteptari ai ? 😂