Fondurile europene pentru reabilitatea monumentelor istorice, conform prevederilor Planului Operaţional Regional 2007-2013, au fost acoperite deja prin valoarea proiectelor depuse spre finanţare. „Consecinţa practică este că proprietarii de imobile monument istoric sau de patrimoniu nu mai pot conta pe accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea sau renovarea acestora. Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Arad va monitoriza în continuare modalităţile de accesare de fonduri europene sau prin programe guvernamentale sau de altă natură, pentru a veni în sprijinul proprietarilor de imobile monumente istorice sau de patrimoniu care doresc accesarea de fonduri pentru reabilitarea sau renovarea acestora”, ne-a declarat Samuel Adrian Caba, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural a judeţului Arad.
Directorul coordonator a discutat cu viceprimarul Aradului, Levente Bognar, asupra modalităţilor de a accesa fonduri de la Guvern. S-a stabilit ca la începutul lunii februarie să fie organizată o deplasare comună la sediul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru negocieri cu noul ministru, Kelemen Hunor. Cu această ocazie vor fi discutate posibilităţile concrete de accesare de fonduri pentru reabilitarea monumentelor din Arad, identificate pe lista celor 16 monumente istorice şi clădiri de patrimoniu, aflate în cea mai avansată stare de degradare, pentru care s-a solicitat sprijin de la Guvern pentru obţinerea de fonduri în vederea reabilitării sau renovării.
„Vom insista fentru finanţarea lucrărilor la clădirile aflate în degradare” (SAMUEL CABA)
JA -V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!