De această dată, polițiștii locali arădeni au suprins două autoturisme parcate neregulamentar în zona ARED, la UTA, pe strada Frații Neumann, pe calea de acces înspre blocuri. Vă spuneam de lupta polițiștilor locali cu indiferența a sute de șoferi arădeni care, deși cunosc faptul că nu au voie să parcheze în anumite zone ale orașului, o fac în continuare, nesthingheriți. Zonele cu astfel de probleme, zilnic, sunt Calea Aurel Vlaicu (în dreptul Atrium Mall), Bulevardul Revoluției colț cu Crișan, stația de autobuz de la UTA, sens de mers înspre centru, strada Andreniy Karoly, în zona Serviciului de Ambulanţă, iar acum și această zonă unde au acționat polițiștii locali, de lângă blocurile ARED.
Amendă: 580 de lei
Deoarece nu au respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere “oprirea interzisă” şi pentru că îngreunează sau blochează complet accesul, cei doi șoferi au fost sancţionaţi contravenţional, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea autovehiculelor. În acest context, conducătorii auto vor fi nevoiţi să achite o amendă de 580 lei pentru staţionarea interzisă şi contravaloarea operaţiunilor de ridicare şi transport al autovehiculului. „Îndrumăm conducătorii auto să parcheze regulamentar şi să nu blocheze accesul spre/dinspre proprietăţile alăturate drumului public”, ne spun reprezentanții Poliției Locale Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!