Cinematograful Arta va fi gazdă a unei proiecții de gală. Caravana de promovare a filmului „Moromeții 2” va ajunge la Arad pe 11 noiembrie, de la ora 19, cu cinci zile înainte ca filmul să intre în cinematografele din toată țara. Acest proiect cinematografic aduce în fața publicului, după mai bine de trei decenii, personajele lui Marin Preda, sub regia lui Stere Gulea, cu o imagine alb-negru semnată de Vivi Drăgan Vasile.
Povestea continuă
„Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, spun realizatorii filmului.
Actorii
Distribuția reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români: Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).
Ca în 1985
Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat și primul film, în 1985. Pre-producția părții a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero.
Intrarea
Biletele pentru proiecția de gală, în valoare de 12 lei, sunt disponibile în avans la Cafeneaua literară Joy’s (str. Gheorghe Lazăr, nr. 1), iar în ziua proiecției vor putea fi achiziționate de la Cinema Arta. Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de reducere, având la dispoziție bilete cu 8 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!