ARAD. A fost o seară magică pentru cei mici care au intrat în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă. Întâlnirea cu Moșul a stârnit emoții, veselie, un pic de frică pentru cei mai mici dar s-a încheiat cu bine pentru toată lumea și cu multe cadouri.
„Este o tradiție a universității noastre de a-l aduce pe Moș Crăciun la copiii și nepoții noștri. Prezența lor în jurul bradului ne umple sufletele de bucurie și ne aduce pe toți în atmosfera copilăriei. A fost o seară specială pentru toți, o seară care ne unește și ne face să ne simțim ca într-o familie. Doresc tuturor colegilor mei, studenților și familiilor acestora multă pace și binecuvântări în aceste sărbători”, a declarat, rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Moș Crăciun a venit la UAV Arad
Moș Crăciun a venit la UAV Arad
Anul acesta Moș Crăciun a venit puțin mai repede pentru copiii și nepoții angajaților de la UAV.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, au ajuns la circa 4.600, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!