ARAD. Ovidiu Moşneag a declarat că, în ciuda „reacţiilor scandaloase ” ale conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care a trecut la „represalii ” împotriva susţinătorilor repartizării către Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu a spaţiului de pe Mărăşeşti, vor continua discuţiile cu părinţii şi profesorii.
„La nici o săptămână după ce părinţii şi profesorii au anunţat că vor face memoriu la Guvern, directoarea a fost demisă ”, lucru care, spune consilierul PDL, demonstrează cum nu se poate mai clar că „trecem din administraţie în politică după cum ne convine ”. Altfel, zice Moşneag, cum s-ar putea explica această atitudine , având în vedere faptul că Hotărârea privind solicitarea acelui spaţiu a fost votată în CLM, în 2012, în unanimitate, iar acum aceasta „zace de luni bune ”?
„Sperăm că cei abilitaţi vor înţelege că este dorinţa părinţilor, profesorilor şi elevilor, ca procesul de învăţământ să se desfăşoare într-o sală modernă, de nivel european, lucru care se poate realiza cu cei 100.000 de euro pe care îi plătim pentru chirie, anual ”, conchide consilierul.
Excedent la spaţii verzi
În cadrul conferinţei de presă, consilierul Marcela Nicşanu a oferit detalii cu privire la lucrările care se vor desfăşura în parcurile din cartierele oraşului, dar şi despre procesul de inventariere a spaţiilor verzi, în desfăşurare. Astfel, am aflat că, la ora actuală, arădenii au ajuns la 34,38 metri pătraţi de verdeaţă pe cap de locuitor, cu mult peste media europeană- 26 metri pătraţi. Mai mult, se estimează că la încheierea inventarierii se va ajunge la impresionanta cifră de 62,5!
Citiți principiile noastre de moderare aici!