„Până în 1989 nu se putea avansa decât pe baza unor criterii imposibil de eludat, indiferent cine erai. După revoluţie, aceste criterii nu au mai fost respectate, au fost făcuţi generali peste noapte militari care nu aveau alt merit decât acela că slujau puterea, iar acum această practică este mai prezentă ca oricând ”, spune Purcaru, fost ofiţer. În opinia sa, pensiile militare sunt o falsă problemă, creată doar pentru că venise rândul armatei să fie învrăjbită, după celelalte categorii sociale.
De fapt, spune el, problema tuturor pensiilor este falsă, în Grecia pensiile sunt de cinci ori mai mari ca la noi şi nimeni nu se gândeşte să le taie. „Suntem exact pe scenariul din Argentina, învrăjbirea categoriilor sociale”, conchide liderul conservatorilor arădeni.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!