Nu am fost în stare să cheltuim nici măcar banii luaţi pe credite pentru autostrăzi. Este cazul autostrăzii Arad-Lugoj pentru care Guvernul României s-a împrumutat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) de mult, dar nu a folosit banii pentru care plăteşte deja dobânzi.
Per total, potrivit agenţiei Newsin, s-au folosit doar 6% din banii puşi la dispoziţie de BEI. În atare condiţii, statul român s-a văzut nevoit acum să ceară băncii prelungirea până la 15 februarie 2010 a datei limită de tragere a împrumutului. Suma luată ca împrumut atunci a fost de 200 milioane euro (!), pentru finanţarea autostrăzii Arad-Timişoara-Lugoj, din care în pofida lunilor scurse s-au utilizat doar 6%.
Dacă după extinderea cerută de Guvern banii rămân tot necheltuiţi, se va anula orice parte din credit netrasă, de la 31 martie 2009 la 15 iunie 2010. Executivul central a precizat că data limită de finalizare a proiectului va fi 31 decembrie 2011, iar perioada pentru care a fost acordat împrumutul este de 25 de ani, din care 6 ani perioadă de graţie. Din 2003, valoarea absorbită până în prezent este de 12 milioane de euro.
Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, a ţinut să precizeze că noua înţelegere cu banca prin care termenele de tragere au fost prelungite, nu au schimbat condiţiile contractului: „Menţionăm că prin aceste amendamente nu s-au majorat obligaţiile României faţă de BEI şi nu se determină noi condiţionalităţi economice faţă de cele convenite iniţial între părţi”.
Se mişcă încet
Totuşi, faptul indică clar că în privinţa autostrăzii din vestul ţării lucrările se mişcă extrem de greu. Doar în urmă cu o lună au început lucrările la autostrada Arad-Timişoara, lângă Şagu, iar şantierul nu a mai evoluat de atunci. S-a lucrat doar pe doi-trei kilometri, în pofida celor peste 100 de utilaje prezente la faţa locului. De vină par să fie cele 14 situri arheologice, pentru care încă se poartă negocieri între Ministerul Transporturilor şi cel al Culturii.
Au greşit avansul!
Totuşi, câţiva paşi s-au făcut în privinţa autostrăzii: s-au plătit mai toate despăgubirile (dar aceste sume nu au putut fi alocate decât din bani de la bugetul de stat şi nu din creditul luat) şi s-au găsit banii necesari şi pentru plata avansului lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara şi la centura Aradului. Dacă pentru primul tronson problemele sunt legate pe moment doar de siturile arheologice, la centura Aradului neajunsurile par să se regăsească şi în acte.
Potrivit secretarului de stat Eusebiu Pistru, lucrările la centură nu au început încă (deşi ar fi trebuit) pentru că firma nu a primit avansul pe lucrare. Nu pentru că banii nu ar fi fost puşi la dispoziţia consorţiului, ci pentru că firma a greşit de două ori actele în baza cărora se face plata avansului.
Fără optimism
Că lucrurile nu se mişcă prea bine în privinţa autostrăzii o dovedeşte nu doar faptul că Guvernul nu s-a atins de banii pe care i-a luat drept credit pentru realizarea acestor tronsoane, ci şi declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu la Arad. Deşi autostrada Arad-Timişoara ar trebui finalizată în 2011, iar despre contractul semnat cu firmele se spune că este cel mai bine elaborat şi că acestea nu îşi vor permite întârzieri în execuţia lucrărilor, pentru că toate vor fi suportate din buzunarul societăţilor, Traian Băsescu crede că autostrada va fi gata doar în 2013, adică cu doi ani după termenul stabilit în contract.
Citiți principiile noastre de moderare aici!