Arad. Pe lângă cei doi bărbați și o femeie care s-au ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, 47 au depăşit viteza legală de deplasare, 87 nu au folosit centura de siguranţă, nu au acordat prioritate sau au efectuat depăşiri neregulamentare. În total, șoferii vor scoate din buzunar peste 13.000 de euro.
Trei într-o zi, fără permis
Pe raza localității Pâncota, polițiștii au depistat un arădean de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fiind oprit pentru luarea de măsuri legale în urma încălcării unor reguli de circulație. În urma verificărilor, s-a stabilit că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat din data de 17 iunie a.c., pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Al doilea bărbat, de 42 de ani, din Pilu, a fost depistat de polițiștii din Grăniceri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Socodor, având dreptul de a conduce suspendat pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Cel de-al treilea șofer, o femeie, a fost depistată fără drept de a conduce pentru nicio categorie de vehicule, de către polițiștii Secției 5 Rurală Ineu. Este vorba despre o femeie de 33 de ani, din Bârsa, surprinsă în timp ce conducea un ATV pe D.N. 79/A, pe raza localității Bârsa.
Cei în cauză sunt cercetați penal pentru conducere de vehicule fără drept.
Trimite articolul
XAmenzile se platesc in euro?
Dar cati polițiști au fost sancționați???
Dar de tembelii care fac zgomot in fiecare seara in Vlaicu cu motoarele de ce nu scrieti? De o luna de zile, cativa motoristi nu au ce face decat sa ne manance nervii.
Nu toata lumea îşi permite sa scoata din buzunar 500 euro pt spaga la condus ! Spaga la permisele din Arad este in floare , tot orasul stie de spaga cei din DNA dormiți ?!
Ati facut bani la buget . Bravo
parcarile pe banda de rulaj mai ales unde sunt si parcari, si unde sunt semne si se opreste in dreptul lor, verificati zilnic pe toate strazile va rugam
Ma mir ca a iesit Politia in strada.Sincer.Conduc zilnic si in afara radenilor care si-au luat permisele 98 % aiurea nu vad pe nimeni.
Ce scoala se face in Arad ca masini de scoala vezi numai in Vlaicu si Alfa,iae examenul tot acolo,deci circulati aradeni tot acolo ca alea sunt rutele pe care le cunoasteti semnele de circulatie,mai exact cind merg semafoarele cind nu merg nu stiti cui sa dati prioritate…va garantez.Adica vad..
DE CE NU VEDEM ASTA IN FIECARE ZI IN CENTRU SI IN CARTIERE?
AM SCRIS CU MAJUSCULE SA SE ”VADA” BINE DE CI
NE TREBUIE.
PS
cu o floare nu se face primavară domnilor!
cel mai prost trafic din romania aici in arad
Bun mai există un aspect conducătorii auto ar trebui să aibă o cameră video montată pe bord
De exemplu miercuri 28 august mă deplasam dinspre numărul malul Mureșului înspre Bulevardul Revoluției la un moment dat din gangul blocului cu 10 etaje iese o Da ma la vreo 40 de ani cu un Renault Clio fără să se asigure gata gata să intri în mine nu A schițat nici cel mai mic gest de a se asigura norocul meu a fost că am reușit să fac eschiva pe bandă a două nefiind nici o mașină am două ipoteze unul ori era băută sau drogată ori nu avea permis deloc
Păi dacă intra în mine O aveam pe camera video montată pe bord
Ideea este filmarea este recunoscută în instanță?
a conduce fara permis nu era caz penal?