ARAD. Eurostat a publicat un raport privind nivelul de salarizare, la nivelul Europei, între femei şi bărbaţi. Totul, în contextul zilei de 8 Martie, care este Ziua Internațională a Femeii. Iar, potrivit acestui raport, în România femeile şi bărbaţii câştigă cam aceleaşi salarii, ţara noastră fiind pe locul doi, la nivel european, din punctul de vedere al diferenţei de câştiguri dintre cele două categorii.
„În fiecare an, de 8 Martie, gândul nostru se îndreaptă înspre femeile și mamele din jurul nostru, efortul lor făcut de zi de zi și ne simțim recunoscători că le avem aproape de noi. Recunoștința pe care noi putem să le-o aducem femeilor înseamnă, printre altele, și eliminarea diferențelor de salarizare între femei și bărbați. Pot spune că România a făcut pași importanți în această direcție, raportul Eurostat confirmând că în România diferențele salariale sunt din ce în ce mai mici. Așadar, o analiză economică arată că, după, Luxemburg, România are cea mai mică diferență de salarizare între femei și bărbați. Diferența de remunerare între femei și bărbați este, în general, mult mai mică pentru noii participanți pe piața forței de muncă și tinde să crească odată cu vârsta. O explicație ar fi că diferența de remunerare între femei și bărbați ar putea crește odată cu vârsta, ca urmare a întreruperilor carierei pe care femeile le pot avea pe parcursul vieții lor profesionale. Analiza Eurostat, bazată pe datele furnizate de țările Uniunii Europene, arată că totuși în sectorul privat există o diferență mai mare de remunerare decât în cazul sectorului public. Acest lucru s-ar putea datora faptului că, în majoritatea țărilor, în sectorul public se aplică în mod egal bărbaților și femeilor grile salariale transparente. Pentru economie în ansamblu în 2020, câștigurile salariale orare brute ale femeilor au fost, în medie, cu 13,0 % mai mici decât cele ale bărbaților din Uniunea Europeană (UE) și 14,1 % în zona euro”, a declarat europarlamentarul PNL/PPE Gheorghe Falcă.
Trimite articolul
XGraficul este inutilizabil atata timp cat nu include si nivelul de competenta! Nivel de competenta in joburile comparate care poate sa sustina sau sa contrazica staistica ‘de reclama’.