ARAD. O lună de acțiuni pentru depistarea neregulilor în domeniul transportului și comercializării de legume, fructe și de produse agricole s-a soldat cu aplicarea a 137 de amenzi ce însumează 80.000 de lei și cu întocmirea a trei dosare penale. Polițiștii arădeni au descins în luna august în piețele și magazinele din municipiul și județul Arad, unde au verificat 300 de agenți economici și 602 producători agricoli. În urma acțiunilor, oamenii legii au confiscat peste 5 tone de legume, fructe și peste 4.300 de ouă de găină.
„Au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.720 de lei şi a fost reţinută în vederea confiscării, cantitatea de 5.372 de kilograme de sfeclă roşie, roşii, ciuperci, castraveţi, struguri, prune, banane, lămâi și grapefruit, precum şi 4.329 de ouă de găină. Valoarea mărfurilor confiscate este de 16.859 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Totodată, în cadrul verificărilor efectuate, s-au întocmit trei dosare de cercetare penală privind comiterea infracţiunior de evaziune fiscală, muncă la negru şi fals intelectual şi uz de fals.
Citiți principiile noastre de moderare aici!