Consilierul municipal Glad Varga este de părere că investiţia în educaţia tinerilor este de bun augur şi, totodată, necesară pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ.
„Este foarte important să investim în educaţia tinerilor, în speţă a tinerilor arădeni. Pentru ca performanţele educaţionale ale noilor generaţii să sporească este nevoie de investiţii majore în infrastructura grădiniţelor, şcolilor şi a liceelor”, a declarat Glad Varga. Consilierul local a explicat în ce constă investiţiile menţionate în rectificarea de buget: „Sunt trei puncte în proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului pe 2013 care se referă la investiţii în sistemul educaţional arădean. Investiţii de 9.000 lei la Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn, 405.000 lei pentru reparaţii la Grădiniţele PN 11 şi PP 10, dar şi 50.000 lei care constau în realizarea unor relevee pentru construcţii ce deservesc unităţi de învăţământ din municipiul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!