Consiliul Local al Municipiului Arad s-a întrunit vineri în şedinţă extraordinară, în sala mare a Palatului Cultural. Doar 17 aleşi au răspuns prezent convocării, „marii absenţi”fiind şase din cei şapte consilieri social-democraţi (majoritatea plecaţi la Congresul Naţional al PSD de la Bucureşti). Opoziţia a fost reprezentată de Ionel Ciupe (ALDE), Marin Lupaş (Pro România) şi Gheorghe Furău (PSD).
„Astăzi este o şedinţă specială, nu doar o şedinţă obişnuită pe ordinea de zi a căreia să fie scrise doar proiecte obişnuite pentru buna organizare a oraşului şi pentru soluţionarea cererilor cetăţenilor. Ci este ă o şedinţă de predare a mandatului domnului primar Gheorghe Falcă. Domnul primar a optat pentru mandatul de eurodeputat, de membru în Parlamentul European şi nu putea păstra simultan şi funcţia de primar ales al oraşului Arad” – a explicat în deschiderea şedinţei, secretarul municipiului Arad, Lilioara Stepănescu.
Bibarţ, propus de colegul Bognar
Primul proiect de pe ordinea de zi a vizat chiar desemnarea unui viceprimar pentru a exercita atribuţiile ce revin primarului în perioada vacanţei funcţiei de primar al municipiului Arad. PNL îl nominalizase deja de mult pe Călin Bibarţ pentru ocuparea funcţiei. Dar cel care a făcut propunerea în Consiliul Local a fost celălalt viceprimar al Aradului, Levente Bognar: „Permiteţi-mi să-l propun pe domnul coleg, consilier, viceprimar, Călin Bibarţ”. De altfel, aşa cum era de aşteptat, aceasta a fost singura propunere pentru funcţia de primar interimar. Decizia s-a luat prin vot secret, Călin Bibarţ fiind desemnatsă ocupe fotoliul de primar cu 16 voturi „pentru” din tot atâtea exprimate.
Motto-ul noului primar: amabilitate şi bunăvoinţă
În discursul pe care l-a ţinut imediat după aflarea rezultatului – primul său discurs în calitatede primar – Călin Bibarţ a subliniat: „Mulţumesc colegilor consilieri din tot spectrul politic pentru votul acordat. Nu în ultimul rând, le mulţumesc şi consilierilor care azi nu au putut fi prezenţi şi implicit nu m-au votat. Până la urmă, în democraţie, unanimităţile nici nu sună bine şi de multe ori ascund şi înţelegeri netransparente. În România de astăzi, de foarte multe ori se porneşte de la premisa că politica determină administraţia. E posibil. Dar cu siguranţă administraţia este cea care trebuie să valideze şi să dea valoare politicii. Cu mulţi, mulţi ani înainte, Platon spunea: nu zidurile fac oraşul, ci oamenii. Şi aşa este. Noi trebuie să ne îndreptăm în primul rând spre oameni şi împreună cu ei să ne îngrijim de oraş, de cetate. Începând cu noi, cei din administraţia locală şi încheind cu cei din administraţia centrală, trebuie să înţelegem un lucru simplu: inteligenţa este un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, dar amabilitatea este alegerea noastră şi nu costă nimic. În relaţia cu cetăţeanul, noi suntem obligaţi să fim amabili. Să nu uităm că aceasta nu depinde de nimeni, ci este strict alegerea noastră. Luaţi ca motto al mandatului meu amabilitatea şi bunăvoinţa.
Referitor la momentul de astăzi, mi-aş permite o comparaţie cu sportul, cu echipa de atletism ştafetă în care sunt mai mulţi sportivi în echipă, fiecare parcurgând o etapă şi dând ştafeta mai departe. Fiecare aleargă în felul lui – unii cu paşi mai mari, alţii mai mărunţi, alţii mai în salturi –, fiecare doreşte să obţină pe parcursul său un rezultat cât mai bun astfel încât, în final, echipa să fie câştigătoare, clubul pe care îl reprezintă, oraşul şi ţara. Şi eu, astăziampreluat mandatul de la domnul Falcă şi vă asigur că mă voi strădui să obţin rezultate bune, astfel încât echipa să fie câştigătoare, şi mai ales Aradul. Şi va fi: şi echipa, şi Aradul!
Se spune că odată, demult, trei oameni lucrau la un zid, puneau cărămidă peste cărămidă. Un trecător mai curios s-a oprit să-i întrebe ce fac acolo. Primul dintre ei, iritat, i-a răspuns: nu vezi, pun cărămidă peste cărămidă. Al doilea, mâhnit, i-a spus: ce să fac, îmi câştig pâinea pentru mine şi familia mea. Al treilea, senin şi zâmbitor, a spus: construiesc o cetate.Sper, domnule Falcă, ca acum, la final de mandat, să fiţi senin, să fiţi zâmbitor şi mai ales să aveţi certitudinea sentimentului că în toţi aceşti ani aţi pus câteva cărămizi la edificiul nostru de suflet numit Arad. Cu Dumnezeu înainte!” – a încheiat primarul interimar Călin Bibarţ.
Ionel Bulbuc: „Să fim motivaţi de faptul că… iubim Aradul”
În urma vacantării funcţiei de viceprimar, Consiliul Local Municipal a hotărât – cu 16 voturi „pentru” – delegarea consilierului Ionel Bulbuc pentru exercitarea atribuţiilor de viceprimar al municipiului Arad.
Iată discursul lui Ionel Bulbuc: „Acum trei ani de zile, când deveneam unul dintre cei <<treipentru Arad>> nu m-am gandit nicio clipă că voi ajunge în acest punct. Dar, atunci, ca şi acum am avut încredere în mine, în capacitatea mea de muncă şi în perseverenţa ce mă caracterizează atunci când sunt implicat sau mă implic în ceva.
Este o mare onoare pentru mine şi o mare responsabilitate să fiu viceprimarul municipiului Arad. Sunt sigur că alături de domnul primar Călin Bibarţ şi domnul viceprimar Levente Bognar vom continua cu succes ceea ce domnul Gheorghe Falcă a reuşit să facă în cei 15 ani de mandat la Primăria Municipiului Arad. Dar va trebui să demarăm şi noi proiecte pentru a continua dezvoltarea acestui oraş.
Nu va fi facil, dar să nu uităm, dragi colegi, că suntem aici pentru a munci împreună! Va trebui să ne gândim la binele şi bunăstarea celor care ne-au acordat încrederea prin vot şi să fim motivaţi de faptul că noi, cu toţii,… iubim Aradul!” – a declarat proaspătul viceprimar Ionel Bulbuc.
Bognar despre Falcă: „Întotdeauna ce ne-am înţeles a fost respectat”
Viceprimarul Levente Bognar a luat cuvântul pentru a exprima câteva aspecte din perioada colaborării sale cu Gheorghe Falcă. „Am fost, timp de 15 ani, coleg cu Gheorghe Falcă. Am început să administrăm oraşul împreună, într-o echipă despre care eu pot să spun că a avut rezultate eficiente. Având deja experienţa unui mandat – 2000- 2004 –, a fost foarte important să putem continua activitatea împreună cu domnul Gheorghe Falcă pentru a ne concentra pe o colaborare în interesul urbei, al municipiului Arad, al cetăţenilor. În decursul acestui parteneriat de colaborare, totdeauna ne-am axat pe corectitudine şi pe respect reciproc. Şi aş dori să-i mulţumesc domnului Gheorghe Falcă pentru că întotdeauna ce ne-am înţeles a fost respectat. Cred că aceasta este esenţa colaborării în interesul cetăţenilor: să punem înainte acele programe care reprezintă pentru comunitate interesul primordial. (…) Totdeauna, domnul primar a fost un om dinamic şi a căutat ca un lucru început să fie dus la bun sfârşit. Această perseverenţă este o calitate a dânsului şi în toată colaborarea pe care am avut-o cu dânsul, scopul a fost de a realiza ceva pentru comunitate. Domnule Gheorghe Falcă, eu nu doresc altceva decât să putem continua acest parteneriat în interesul urbei, împreună cu colegul Călin Bibarţ. Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru municipiu şi vă rog să ne sprijiniţi în continuare în calitatea dumneavoastră de europarlamentar la Bruxelles.”
Finalul şedinţei, cu omul Gheorghe Falcă
„Finalul” şedinţei CLM (cuantificat în 40 de minute) i-a aparţinut lui Gheorghe Falcă. Deşi,potrivit ordinii de zi, ar fi trebuit să prezinte un raport privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Arad, fostul primar a ales să vorbească despre sine, despre omul Gheorghe Falcă, aşa cum foarte puţină lume îl cunoaşte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!