Reţelereabilitate pe lungimi mai scurte decât cele aprobate iniţial şi staţii de pompare noi – propunerea pentru Arad şi Fântânele în privinţa detaliilor Masterplanului de apă şi canalizare. Administraţia locală aduce modificări Studiului de Fezabilitate întocmit în cadrul Masterplanulului de apă şi canalizare a judeţului Arad. Aleşii locali vor fi chemaţi, la finele acestei săptămâni, la o şedinţă ordinară, în cadrul căreia vor fi puşi să aducă importante modificări documentaţiei elaborate deja, modificări care au reieşit în urma studiilor de teren detaliate.
„Noile modificări intervenite în cuprinsul Studiului de Fezabilitate privesc punerea în acord a soluţiilor tehnice existente şi care au fost deja, aprobate cu soluţiile tehnice identificate cu ocazia întocmirii documentaţiei de atribuire pentru contractele de lucrări şi în urma efectuării studiilor de teren detaliate, precum şi a analizării acestora la nivel de Proiect Tehnic”, se subliniază în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Consilierii vor fi puşi, vineri, în situaţia de a aproba modificările propuse de executiv.
Revizuirea Studiului de Fezabilitate constă în corectarea unor lungimi de reţele de alimentare cu apă şi canalizare, în proiectarea unor noi staţii de pompare ape uzate sau înlocuirea unor zone din proiect.
În cadrul Studiului de Fezabilitate, modificat, se propune spre reabilitare o lungime de 49,195 km de reţea defalcată în 28,495 km conducte de distribuţie şi 20,700 km artere principale de apă. Lungimile
deja aprobate erau de 52,934 km, „şi lungimile noi propuse de 49,195 km rezultă din corectările apărute pe parcursul execuţiei proiectului tehnic”, se menţionează în documentaţie.
Staţii de pompare noi
Iniţial prin studiu de fezabilitate s-a propus extinderea reţelei de canalizare cu 37,230 km fără a fi prevăzute staţii de pompare ape uzate, care sunt necesare datorită conformaţiei terenului natural, informează specialiştii Primăriei. „Astfel, pentru încadrarea investiţiei în fondurile aprobate a fost necesară reanalizarea străzilor incluse în programul de extindere a reţelei de canalizare”, se subliniază în proiect.
Staţiile de pompare nu au fost prevăzute în documentaţia iniţială. Cele şase staţii de pompare ape uzate menajere vor fi montate în zonele 6 Vânători, Grădina Poştei, Calea Timişorii, strada Zoe, strada Mărului, strada Fecioarei.
Conducte vechi
Proiectul propune reabilitarea reţelelor executate din conducte de azbociment cu o vechime de peste 25 de ani precum şi a reţelelor de apă din conducte de oţel cu o vechime mai mare de 30 de ani. Se propun pentru reabilitare un număr de 1.939 de branşamente.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!