Un tânăr arădean a lansat, recent, o petiţie online cu numele „Mureşel curat pentru Arad”. „Aceasta petiţie doreşte a forţa rezolvarea problemei Mureşelului din Arad, pârâu asfixiat de deversarea apelor reziduale şi a dezinteresului proprietarului de drept – ANIF -, precum şi a autorităţilor locale şi a Regiei Apa Canal. Prin prezenta se doreşte o anchetă amplă a organelor abilitate, atât la cei de la ANIF, cât şi la Regia de Apă Canal Arad, care au permis în tot acest timp dezvoltarea acestui focar de infecţie. De asemenea, prin această petiţie se doreşte igienizarea şi eliminarea surselor de poluare a Mureşelului şi, bineînţeles, amenajarea ca spaţiu de agrement pentru cetăţenii Aradului şi turiştii vizitatori – exclus intubarea!” – se arată în expunerea ce însoţeşte petiţia „Mureşel curat pentru Arad”.
Doar cinci semnături s-au adunat, până acum, în susţinerea petiţiei. Dacă doriți să vă alăturați campaniei, intrați pe www.petitieonline.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!