Canalul Mureşel va fi intubat începând din această vară. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) se află deja în procedurile de licitaţie pentru realizarea lucrării, o parte din bani fiind deja alocaţi.
„Intubarea se va realiza pe o lungime de patru kilometri, astfel că, pe tot parcursul din municipiu, Mureşelul nu va mai fi la suprafaţă”, a anunţat Traian Vlaicu, şeful ANIF Arad. 1,5 milioane de lei au fost daţi deja pentru intubare, dar lucrarea în totalitate va costa aproximativ patru milioane de euro. O altă sumă, pe lângă cele 1,5 milioane de lei, ar putea ajunge la acest proiect în urma rectificărilor bugetare.
Şeful ANIF Arad a vorbit şi despre porţiunile intubate ale Mureşelului, dar la care nu s-a mai intervenit de trei decenii. „Bucăţile deja intubate vor fi decolmatate cu ajutorul unor roboţi speciali care vor coborî în subteran şi vor elimina depunerile care înfundă canalele”, ne-a mai spus Vlaicu.
Odată cu această licitaţie, se spulberă şi visul unor asociaţii şi ONG-uri din Arad care sperau că Mureşelul va putea deveni un punct de atracţie pentru arădeni.
Reprezentanţii asociaţiilor cu pricina au întocmit, la începutul acestui an, chiar şi o petiţie prin care solicitau ca Mureşelul, asemeni unui canal din Cluj care a trecut printr-un astfel de proces, să fie curăţat, igienizat şi transformat într-un loc de promenadă, cu băncuţe şi locuri special amenajate pentru pescuit. Intubarea lui va dărâma orice speranţă pentru cei care au gândit canalul ca pe o viitoare atracţie şi loc de relaxare.
Intubarea canalului Mureşel este văzută cu ochi foarte buni de către toţi arădenii care locuiesc în preajma lui, cetăţeni care sunt deranjaţi de mirosurile groaznice emanate de apă. Odată cu intubarea, conducerea ANIF anunţă că va fi sistată şi deversarea ilegală a reziduurilor în canal, fapt ce va duce la dispariţia mirosurilor neplăcute.
De cealaltă parte stau iniţiatorii proiectului referitor la reamenajarea Mureşelului şi transformarea lui într-un parc pe toată lungimea parcursă prin oraş. Deşi cei din urmă au avut un proiect interesant, costurile pentru realizarea acestei idei erau colosale, după cum au susţinut reprezentanşii ANIF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!