Canalul Muresel rămâne o problemă a Aradului. Cei care locuiesc prin preajmă trebuie să suporte mirosul emanat 24 ore din 24, în special pe timp de vară. Intubat doar pe o porţiune de circa 200 metri liniari, bucată administrată de Primaria Arad, canalul este încă descoperit pe raza municipiului circa 600 metri liniari, care se află în administrarea ANIF Arad (Autoritatea Naţională de Investiţii Funciare).
Mizerabil cum e, canalul a devenit în mod paradoxal o afacere pentru autorităţile arădene. Apa din Mures este dusă contra cost, prin canal, la vecinii noştri maghiari care o folosesc pentru irigaţii, dar nu sunt bani pentru intubarea lui totală pe raza municipiului. Ultima estimare a costurilor unei asemenea lucrări a fost făcută în urmă cu vreo cinci ani iar preţul se ridica, pentru cei 600 metri liniari, la circa 200 miliarde lei vechi. Nimeni nu a găsit resursele financiare pentru a demara proiectul.
Decolmatarea canalului a fost făcută în urmă cu cinci ani, deoarece ne spune Ioan Câmpan, şef serviciu ANIF „costurile sunt mari iar procedurile, prin licitaţii, de închiriere a utilajelor durează foarte mult” precizează el. În ultima perioadă s-au făcut doar acţiuni de ecologizare care însă devin inutile în condiţiile în care la cîteva zile de la finalizarea acţiunii, mizeria revine pe canal. Şi nu e făcută de autorităţi ci de cei care locuiesc în zonă. Poate ar fi bine ca autorităţile să impună civilizaţia prin amenzi, dacă altfel nu se poate.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!